Baeșa

Devoțional zilnice 18 iunie 2018

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? (Matei 16:26)

Istoria lui Baeşa este căutarea iubirii de sine: să stăpâneşti tu, să fii tu cel mai important, să ai primul şi ultimul cuvânt, să trăieşti pentru tine, doar pentru tine! Sunt două mari principii călăuzitoare în viaţă: principiul iubirii de Dumnezeu şi principiul iubirii de sine. A trăi pentru Dumnezeu şi semeni sau a trăi doar pentru tine însuţi. A-L căuta pe Dumnezeu sau a te căuta pe tine. Care principiu conduce, de fapt, viaţa noastră?

Iubirea de sine ne face orbi. Dorinţa după întâietate în orice privinţă, iată motivaţia unui asemenea om. Să faci ce-ţi place, asemenea lui Iuda. Şi apoi, să nu-ţi placă ce ai făcut. Eşec pe toate planurile.

Pentru cei conduşi de principiul iubirii de Dumnezeu, scopul vieţii lor este să-L cunoască pe Isus: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Filipeni 3:10). Aceştia vor mărturisi: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi” (1 Ioan 4:19). Ei vor recunoaşte de asemenea: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi” (1 Ioan 3:14).

Care este principiul călăuzitor al vieţii tale? Este scopul vieţii tale căutarea şi cunoaşterea lui Isus? Iată-L după agonia din Ghetsimani: „O pace cerească se odihnea pe faţa Lui pătată de sânge. El a îndurat ceea ce nicio fiinţă omenească nu va putea îndura vreodată, căci El a gustat suferinţele morţii pentru fiecare om” (Cel aşteptat de veacuri, p. 364).

Deşi a avut totul, Baeşa a rămas cu mâinile goale. Deşi a pierdut totul, Isus a răscumpărat o lume întreagă.

Să-L căutăm şi să-L cunoaştem pe Isus, aceasta este toată mângâierea şi lumina sufletelor noastre! Cu bucurie vom trăi o viaţă abundentă, veşnică, pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru noi înşine.

Ioan Grama, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro