Biruirea ispitelor

Devoțional zilnice 22 iulie 2018

Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la voi. – Iacov 4:7

Ispita este o forţă motivatoare puternică şi stăruitoare. Mulţi oameni, în loc să îi reziste, pur şi simplu aduc motive şi scuze pentru că au căzut în ispită. De exemplu, unul din personajele dramaturgului şi nuvelistului irlandez Oscar Wilde spunea: „Pot rezista la orice în afară de ispită.” Actriţa americană de film Mae West mărturisea: „În general evit ispita, în afară de cazul în care nu îi pot rezista.” Astfel de afirmaţii slăbesc puterea transformatoare a Evangheliei.

Într-o predică ţinută în Harbor Heights, Michigan, în 22 iulie 1891, Ellen White avertiza: „Ispitele ne vor înconjura atâta vreme cât trăim. Satana ne va încerca într-un fel şi, dacă nu ne biruie, ne va încerca în alt fel. Astfel, eforturile lui nu vor înceta niciodată” (Sermons and Talks, vol. 1, p. 154). Deja în 1858, ea spunea că „acum, puterea lui Satana de a ispiti şi înşela este de zece ori mai mare decât a fost în zilele apostolilor” (Spiritual Gifts, vol. 2, p. 277). Conştienţi de acest lucru, noi trebuie să ne identificăm slăbiciunile şi modul în care putem birui prin harul lui Dumnezeu.

Randy Alcorn spunea plin de înţelepciune: „Întotdeauna este mai uşor să eviţi ispita decât să îi rezişti.” După cum Adam şi Eva ar fi trebuit să stea departe de pomul cunoştinţei binelui şi răului (Gen. 2:15-17), tot aşa şi noi trebuie să evităm toate circumstanţele care pot fi evitate şi care ne pot duce la păcat. Dar chiar şi aşa, ispitele previzibile şi imprevizibile vor încerca să te inducă în eroare. Noi nu avem putere în noi înşine să biruim strategiile lui Satana. Biruinţa poate fi câştigată dacă ne predăm lui Dumnezeu şi atunci, prin puterea Lui, ne vom împotrivi Diavolului (Iacov 4:7).

Hristos este exemplul nostru de încredere în biruirea ispitelor, căci El „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evr. 4:15). El a înfruntat ispita cu rugăciune (Matei 26:36-46), cu credincioşie necondiţionată faţă de cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4:1-11) şi cântări potrivite pentru acea situaţie (Educaţ ie, p. 166). Acestea ar trebui să fie şi strategiile noastre.

Dacă ne punem în mâna lui Dumnezeu, El ne va păzi de „toate săgeţile arzătoare ale celui rău” (Efes. 6:16). El nu va îngădui să fim ispitiţi mai mult decât putem duce şi El ne va arăta o cale de ieşire pentru a putea rezista (1 Cor. 10:13). Fiecare ispită pe care o biruim ne întăreşte să biruim alte ispite. Fiţi tari în Domnul!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro