Biserica este obiectul grijii supreme a lui Dumnezeu

Devoțional femei 7 ianuarie 2018

Ca să înfăţişeze înaintea Lui această biserică slăvită, fără pată, fără zbărcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. (Efeseni 5:27)

Biserica, aşa slabă şi plină de defecte cum este, constituie singurul obiect de pe pământ căruia Domnul Hristos îi acordă suprema grijă. El veghează continuu asupra ei cu grijă şi o întăreşte prin Duhul Său cel Sfânt. Îi vom îngădui noi oare, ca membri ai bisericii Sale, să ne impresioneze mintea şi să lucreze prin noi spre slava Sa? (Manuscript 155,1902)

Hristos îşi iubeşte biserica. El le va da tot ajutorul necesar acelora care apelează la El pentru putere, pentru a-şi dezvolta un caracter asemenea caracterului Său. Dar iubirea Lui nu este slăbiciune. El nu-i va ajuta în păcatele lor, nici nu le va da prosperitate în timp ce ei continuă să meargă pe o cale greşită. Numai printr-o credincioasă pocăinţă le vor fi iertate păcatele, fiindcă Dumnezeu nu va acoperi răul cu haina neprihănirii Sale. El va onora slujirea plină de credincioşie. El îi va binecuvânta din abundenţă pe aceia care le fac cunoscute semenilor lor dreptatea Lui, mila şi iubirea Lui. Fie ca aceia care sunt angajaţi în slujba Sa să umble înaintea Lui într-o reală umilinţă, călcând cu credincioşie pe urma paşilor Săi, nutrind principiile sfinte care vor fi viabile în decursul veacurilor nesfârşite. Fie ca ei să arate în cuvinte şi fapte că ascultă de legile de care ascultă fiinţele cereşti. (Manuscript 52,1901)

Biserica este depozitara bogăţiilor harului lui Hristos; prin biserică, El le face cunoscută, în cele din urmă, chiar şi „duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”, finala şi deplina desfăşurare a iubirii lui Dumnezeu. (…) Biserica este fortăreaţa lui Dumnezeu, cetatea Sa de scăpare, pe care o are într-o lume răzvrătită. (…) Ea este scena de desfăşurare a harului Său, în care îşi găseşte plăcerea de a-Şi descoperi puterea de a transforma inimile. (.Faptele apostolilor, p. 9-12)

Iubirea lui Dumnezeu pentru biserica Sa este infinită. Grija pentru moştenirea Sa este neîncetată. (The General Conference Bulletin, 1 iulie 1900)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro