Atunci, fetele se vor veseli la joc, tinerii şi bătrânii se vor bucura şi ei; le voi preface jalea în veselie şi-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor. Ieremia 31:13
Moartea fulgerătoare şi violentă a tatălui meu într-un accident de maşină m-a dărâmat. În ziua aceea consumase alcool şi, în timp ce traversa strada aglomerată, a fost lovit de o maşină şi apoi călcat de altă maşină. I-am văzut cadavrul şi imaginea încă mă mai bântuie, deşi au trecut patru ani de atunci. Însă ce mă nelinişteşte cu adevărat este starea lui spirituală de la momentul decesului, fiindcă nu am certitudinea că şi-a luat timp să se împace cu Dumnezeu.
În zilele priveghiului, am auzit diferiţi oameni insistând că ar trebui să ne bucurăm chiar şi atunci când ne-a murit cineva şi că n-ar trebui să fim trişti sau să ne jelim. Îmi venea să urlu la ei să tacă. Ce ştiau ei despre ce se petrecea în sufletul meu? Eram în clipa aceea supărată că Dumnezeu îngăduise ca tatăl meu să moară aşa şi că eu să nu am asigurarea revederii. Ce motiv aveam să mă bucur? Nu aveam nici măcar puterea să strig la Dumnezeu. Căzusem într-o groapă întunecată şi adâncă şi refuzam să-I cer ajutor Singurului care mă putea scoate din ea.
A trebuit totuşi să admit că Biblia abundă în îndemnuri de a ne bucura şi de a-I aduce laude şi mulţumiri lui Dumnezeu. Şi nu doar în unele ocazii. Pavel ne sfătuieşte să ne bucurăm întotdeauna (1 Tesaloniceni 5:16). Cartea Psalmilor este plină de imnuri de laudă cântate în momente de stres şi anxietate extremă. De ce să aduci laude într-o asemenea situaţie? De ce să cânţi când îţi vine să plângi şi să renunţi? David şi Ieremia (vezi Plângerile 3:22-23) şi-au dat seama ce putere are bucuria în clipele de tristeţe.
Laudele au o putere extraordinară. A ne bucura nu înseamnă doar a spune „mulţumesc” şi „slavă, aleluia”. Bucuria este o stare a minţii, o decizie fermă şi conştientă pe care o luăm: „Doamne, indiferent ce s-ar întâmpla, eu am încredere în Tine şi ştiu că Tu mă conduci.” Când reuşim să spunem la fel ca Iov: „Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21), punem în mişcare un şir de evenimente care îl determină pe Diavol să fugă de prezenţa lui Dumnezeu din noi. Ne ridicăm deasupra necazului nostru nu doar vii, ci şi victorioşi.
Este simplu? Niciodată! Am ajuns să înţeleg că Dumnezeu nu merge pe calea uşoară. Însă, oricât de grea este calea, El ne iubeşte şi ne face bine. Ia-ţi angajamentul de a te bucura întotdeauna!
Greta Michelle Joachim-Fox-Dyett