„Cartonașe de alinare”

Devoțional zilnice 26 noiembrie 2018

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor mângâiaţi! – Matei 5:4

Când sunteţi trişti, care ar fi cel mai bun lucru pe care l-aş putea face pentru a vă alina?” i-am întrebat pe fiecare dintre copiii mei.

„Fă-mi o cană mare de ciocolată fierbinte cu frişcă şi fulgi de ciocolată!”, „Ascultă-mă şi dă-mi o îmbrăţişare.”, „Fă-mi un masaj pe spate!”

„Dar tu? Ţie ce ţi-ar plăcea când eşti tristă?” m-a întrebat fiica mea.

„Să mă gândesc. Să-mi daţi o mână de ajutor, o îmbrăţişare, să facem ceva distractiv, să vă rugaţi pentru mine. Dar de obicei, atunci când sunt tristă, îmi imaginez că stau în poala lui Dumnezeu şi că El îmi dă cea mai mare îmbrăţişare pe care am primit-o vreodată, iar lacrimile Lui se amestecă cu ale mele. Îmi imaginez că stau la pieptul Lui şi că-I aud inima bătând a dragoste pentru mine şi pentru toţi din lumea aceasta.”

Fiind terapeut pe probleme de familie, văd adesea familii care trec prin momente cu adevărat grele. Toată lumea este tristă şi uneori se simte singură, deoarece nimeni nu are energia emoţională necesară pentru a alina pe toată lumea. Aşadar, ne facem „cartonaşe de alinare”. Fiecare membru al familiei are un teanc de pătrate de hârtie, de culori diferite. Fiecare scrie pe cartonaşele lui colorate modalităţile prin care ar dori să fie alinat. Apoi le lipim pe toate pe un panou pentru a face un poster pe care să-l ia acasă. Acesta le va reaminti să se aline în modul în care fiecare dintre ei doreşte. De asemenea vorbim despre lucrurile care ne fac să ne simţim şi mai trişti şi mai singuri – faptul că vorbesc despre propriile probleme, faptul că ne critică pentru că nu suntem mai optimişti, faptul că nu ne ascultă cu adevărat atunci când le povestim prin ce trecem.

Cine dintre persoanele pe care le cunoşti ar putea trece printr-o perioadă grea chiar acum? Ce ai putea face pentru a alina acea persoană? Să asculţi cu o inimă deschisă şi caldă; să le împărtăşeşti durerea (Romani 12:15); să îi pregăteşti masa; să o scoţi în oraş o zi; să faceţi împreună ceva ce îi place; să îi trimiţi o felicitare sau să o suni. Ce ai scrie pe propriul „cartonaş de alinare”? Care sunt istoriile şi versetele din Biblie care îţi aduc alinare şi încurajare? Cum le poţi face cunoscut celorlalţi modul în care te pot ajuta să te simţi mai bine şi mai puţin singură?

Tată ceresc, ajută-mă să împărtăşesc şi altor persoane alinarea pe care Tu mi-ai adus-o, astfel încât şi ele să simtă dragostea şi alinarea Ta astăzi. Amin.

Karen Holford

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro