Ce este Cuvântul pentru noi

Devoțional zilnice 27 ianuarie 2019

Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului. (2 Timotei 2:15)

Biblia conține un sistem simplu și complet de teologie și filosofie. Este cartea care ne face înțelepți spre mântuire. Ea ne învață cum putem ajunge în locuința fericirii veșnice. Ea ne vorbește despre dragostea lui Dumnezeu, așa cum a fost arătată în planul de mântuire, ducând la cunoașterea Domnului Hristos. El este Cel trimis de Dumnezeu, El este Autorul mântuirii noastre. Însă dacă nu am avea Cuvântul lui Dumnezeu, nu am putea ști că o persoană ca Domnul Isus Hristos a fost odată în lumea noastră, nu am avea nicio cunoștință cu privire la divinitatea Sa, așa cum o indică existența Sa anterioară alături de Tatăl.

Biblia nu este scrisă doar pentru cei învățați; dimpotrivă, ea a fost scrisă pentru oameni obișnuiți. Marile adevăruri necesare pentru mântuirea noastră sunt prezentate atât de clar, ca lumina din miezul zilei, și nimeni nu va rătăci și nu se va pierde pe cale, în afară de aceia care urmează propria lor judecată în loc să aleagă voia clar descoperită a lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu scoate la lumină orice trăsătură rea de caracter, modelând întreaga persoană, atât în interior, cât și în exterior, coboară mândria și înălțarea de sine, conducând respectiva persoană să manifeste spiritul lui Hristos și atunci când își îndeplinește micile datorii ale vieții, și atunci când le îndeplinește pe cele mari. El îi învață pe toți să fie neclintiți de partea dreptății și a curăției, și în același timp să fie întotdeauna buni și plini de compasiune.

Aprecierea față de Biblie crește odată cu studierea ei. Oriîncotro s-ar îndrepta cel care o studiază, este prezentată infinita înțelepciune și dragoste a lui Dumnezeu. Pentru toți cei care sunt cu adevărat convertiți, Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă bucuria și mângâierea vieții. Duhul lui Dumnezeu le vorbește, iar inima lor ajunge ca o grădină udată. (…)

Nicio cunoaștere nu este atât de solidă, consistentă și atotcuprinzătoare ca aceea obținută din studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu ar exista nicio altă carte în toată lumea, Cuvântul lui Dumnezeu, pus în practică prin harul lui Hristos, ne va face desăvârșiți în această lume, cu un caracter corespunzător pentru viața viitoare, nemuritoare. Cei care studiază Cuvântul, socotindu-l prin credință ca fiind adevărul și primindu-l spre a le modela caracterul, vor fi desăvârșiți în Acela care este totul în toți. Mulțumim lui Dumnezeu pentru posibilitățile pe care le-a pus la dispoziția oamenilor. – Review and Herald, 11 iunie 1908

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro