Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de râu şi lipiţi-vă tare de bine! (Romani 12:9)
Repetate des, obiceiurile devin caracter. Copiii care îşi îngăduie să vorbească obraznic unul cu altul şi să fie nepoliticoşi acasă îşi formează obiceiuri pe care le vor avea toată viaţa şi care se vor dovedi foarte greu de învins. Ei nu arată că se tem de Dumnezeu. Nu manifestă un caracter rafinat; atitudinea lor devine aspră, fiind lipsită de amabilitate şi de ceea ce constituie maniere elegante; toate acestea aruncă o lumină asupra educaţiei din familie. În comportamentul pe care îl au copiii atunci când sunt plecaţi de acasă, străinii pot citi, ca într-o carte deschisă, istoria vieţii de familie. Citesc acolo despre îndatoriri rămase neîndeplinite, despre absenţa chibzuinţei, despre lipsa de uitare de sine, despre dispoziţia spre ceartă, irascibilitate şi nerăbdare; pe când cei ce demonstrează că au în faţa ochilor temerea de Dumnezeu vor da mărturie, în caracterul şi vorbirea lor, despre un cămin în care este cultivată iubirea, în care este pace, în care este cultivată răbdarea, în care se dă atenţie regulilor mici ale vieţii, fiecare fiind atent să îşi îndeplinească datoria de a-i face pe ceilalţi fericiţi. (…)
Vă pregătiţi voi cu toţii să deveniţi membri ai familiei cereşti? Căutaţi voi în viaţa de cămin să fiţi pregătiţi să deveniţi membri ai familiei lui Dumnezeu? Dacă da, faceţi din viaţa de familie o viaţă fericită prin sacrificiu de sine reciproc. Dacă doriţi ca Isus să fie prezent în căminul vostru, atunci rostiţi acasă numai cuvinte plăcute! Îngerii lui Dumnezeu nu vor rămâne într-un cămin în care este ceartă şi luptă. Cultivaţi iubirea, pacea şi politeţea creştină, şi atunci îngerii vor fi oaspeţii voştri! (Youth’s Instructor, 14 aprilie 1886)
Dacă tinerii şi copiii caută să fie buni şi curtenitori acasă, atenţia faţă de ceilalţi va deveni atunci un obicei permanent. Politeţea manifestată zilnic îi va face să fie întotdeauna politicoşi. Căminul este locul în care trebuie să practice renunţarea de sine şi consideraţia faţă de fiecare membru al familiei; aşa este familia din ceruri şi tot aşa va fi şi atunci când familiile împrăştiate din lumea aceasta vor fi reunite în căminul ceresc. (Loc. cit.)