Conferința de lansare a proiectului ”Up to start”

Gandul zilei 10 februarie 2018

 

Lansare proiect POCU „Up to Start” – Cod SMIS 2014+: 105479

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, în calitate de Beneficiar, împreună cu Fundația Zamolxes, Asociația Dominou și Asociația Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM, vă invită la conferința de lansare a proiectului „Up to Start”, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman – Axa Prioritară 3, Operațiunea 3.7, contract POCU/82/3/7/105479.

Evenimentul care va avea loc în data de 15 februarie 2018, ora 11:00, în incinta Primăriei Medgidia, din strada Decebal, nr. 35, județul Constanța.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ocupării prin sprijinirea antreprenoriatului și îmbunătățirea competențelor antreprenoriale la nivel regional, ca factor pentru încurajarea dezvoltării de noi afaceri în Regiunea de Sud-Est.

Grupul țintă va fi format din 300 de persoane fizice (șomeri&inactivi/angajati, inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă, exclusiv tineri NEETs), care doresc să înființeze o afacere non-agricolă în zona urbană, în condițiile unui acces egal pentru femei și bărbați.

Prin acest proiect vor fi înființate un număr de 37 de noi intreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană a Regiunii Sud-Est, atât în domenii creative, cat și în cele clasice. În fiecare județ al regiunii vor fi înființate minim 2 intreprinderi, rezultând astfel o creștere a ocupării cu minimum 74 de noi locuri de muncă.

Locurile sunt limitate, vă rugăm să vă înscrieți pentru participare până la data de 12.02.2018 la adresa de e-mail: in**@ad**.ro

Persoană de contact: Valentina Sturzu-Cozorici, Manager proiect

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro