Copiii spun lucruri… inspirate

Devoțional zilnice 9 iulie 2018

Naaman s-a dus și a spus stăpânului său: „Fata aceea din țara lui Israel a vorbit așa și așa.” (2 Împărați 5:4)

Copiii spun lucruri inspirate? De cine și de unde? Ei nu sunt altceva decât niște copii conforme cu originalul, ei reproduc mai mult sau mai puțin fidel modelul original. De obicei, copilul reprezintă produsul mediului în care s-a dezvoltat.

Nu cunoaștem numele fetiței, nici familia de unde provenea, dar știm că a ajuns în robie într-o țară străină, într-o altă cultură, limbă, religie. Departe de tot ce era viața ei până atunci, departe de părinți, de locurile natale, departe de rude și prieteni, departe de Dumnezeul lui Israel pe care Îl cunoscuse în anii copilăriei. Era și ea o victimă a necredinței poporului ei, a slăbiciunii militare, o victimă a războiului. Deși se confrunta cu această tristă realitate, fetița dovedește o atitudine și o gândire pozitive. Ea rostește prin inspirație o declarație șocantă. Nu s-a gândit să se răzbune cumva pentru ce i se întâmplase, ci să ofere o soluție la o nevoie reală: „Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui.”

Cum a prezentat ea mesajul vindecător este un mister. A fost ascultată, crezută și urmată întocmai. Mesajul fetiței a fost luat în serios și pus în aplicare. A fost discutat în casa lui Naaman, la sala tronului împărătesc și s-a hotărât: va pleca o delegație în frunte cu Naaman, echipați cu 350 kg de argint și 70 kg de aur pentru a obține vindecarea. Ce valori mari s-au scos din vistierie și s-au pus în mișcare pentru a obține vindecarea! Și toată operațiunea s-a declanșat la sugestia unei fetițe.

Uneori, copiii trebuiesc ascultați cu atenție și luați în serios. Mesajul venea de la Dumnezeu. A fost sau nu inspirat? Rezultatul demonstrează că da.

Ascultarea de glasul ei a fost o mare provocare pentru soția lui Naaman, pentru generalul de armată și pentru împărat. Însă rezultatul ascultării depășește orice imaginație. Vindecare deplină. Au trecut proba credinței în Dumnezeul lui Israel, cu ajutorul unui instrument neînsemnat – o fetiță din Israel, luată în robie. De unde s-a pornit și unde s-a ajuns?

Puterea de a convinge nu stă în forța argumentelor, nici în formule teoretice sofisticate, ci în simplitatea, dragostea și sinceritatea unui copil dispus să ajute chiar și pe cei ce puteau fi priviți ca dușmani. Să procedăm și noi la fel și vom reuși!

Ionel Preda, pastor, Conferinţa Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro