Credincioși până la sfârșit

Devoțional zilnice 21 ianuarie 2019

Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii cari știți că veți primi dela Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. (Coloseni 3:23-24)

 
Era un om care muncise mulți ani la o firmă de construcții. Construise multe case, dar el locuia într-un cămin sărăcăcios. Niciodată nu a reușit să adune suficienți bani pentru a-și construi o casă mai bună. Pentru că îmbătrânise și munca era grea, șeful lui i-a cerut să mai construiască o ultimă casă, urmând să se odihnească după munca sa. Însă în mintea omului nostru s-au strecurat intenții mai puțin corecte. S-a gândit ca aceasta e ultima șansă, când ar putea să își amenajeze căsuța lui, în care avea să își petreacă ultimii ani din viață. Așa că începu construcția casei, dar folosi materiale de slabă calitate și cu banii rămași își cumpăra materiale cu care să își amenajeze căsuța lui.
Când casa a fost ridicată, a aflat că aceasta era un cadou din partea firmei pentru munca sa devotată. Casa arăta bine, dar el știa că nu e rezistentă. Îi părea rău că a făcut acel compromis și că nu a fost corect. Acum el era cel care suferea. Atunci și-a amintit sfatul dat de apostolul Pavel, în Coloseni 3:23-24:

„Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos.” 

Să fim acei tineri, care prin viața noastră, să îi aducem onoare Tatălui ceresc, până la sfârșit!
 

Emanuel Rusu, Coordonator Explo Bistrița-Năsăud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro