Credința orbului Bartimeu în harul lui Dumnezeu este răsplătită

Devoțional zilnice 30 aprilie 2018

Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, l-a răspuns orbul, „să capăt vederea.” (Marcu 10:51)

Numai atunci când păcătosul simte nevoia de un Mântuitor inima lui Îl caută pe Acela care îl poate ajuta. Când Isus a trăit pe pământ, cei bolnavi au fost aceia care au avut nevoie de un medic; cei săraci, năpăstuiţi şi suferinzi L-au urmat pentru a primi ajutorul şi mângâierea pe care nu le puteau găsi în altă parte. Orbul Bartimeu aştepta la marginea drumului; aştepta de mult timp să Îl poată întâlni pe Hristos.

Mulţimi de oameni care puteau vedea treceau într-o parte şi alta, dar niciunul nu avea această dorinţă de a-L vedea pe Isus. O simplă privire plină de credinţă l-ar fi mişcat inima iubitoare şi le-ar fi adus binecuvântările harului Său; dar ei nu erau conştienţi de suferinţa şi sărăcia sufletelor lor şi nu simţeau nevoia după Hristos. Dar nu aşa stăteau lucrurile cu sărmanul orb. Singura lui speranţă era în Isus. În timp ce aştepta şi veghea, a auzit zgomotul multor paşi şi a întrebat nerăbdător: „Ce este cu zgomotul acesta de paşi?” Trecătorii i-au răspuns că Isus din Nazaret trecea pe acolo. Cu ardoarea unei dorinţe puternice, el a început să strige: „lsuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei din jur au încercat să-l oprească, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Acest strigăt a fost auzit. Credinţa sa perseverentă a fost răsplătită. Şi nu numai vederea fizică i-a fost redată, ci şi ochii înţelegerii i-au fost deschişi. În Hristos, el L-a văzut pe Răscumpărătorul Său, iar Soarele Neprihănirii a strălucit în sufletul lui. Toţi cei care, asemenea lui Bartimeu, devin conştienţi de nevoia lor după Hristos şi care vor fi la fel de zeloşi şi de hotărâţi ca el vor primi ca şi el binecuvântarea pe care au dorit-o cu înfocare.

Cei năpăstuiţi şi suferinzi care au căutat ajutorul lui Hristos au fost fermecaţi de desăvârşirea divină, de frumuseţea sfinţeniei care strălucea cu putere în caracterul Său. (Review and Herald, 15 martie 1887)

Cei ce îl primesc pe Hristos prin credinţă vor primi şi puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu. (CBAZŞ, vol. 1, p. 1110)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro