Cronica vizitei papei Francisc în România (I)

semneletimpului.ro 5 iunie 2019

Un eveniment cu paliere multiple – religios, social și politic –, vizita papei Francisc în România a avut impact pe cel puţin două căi: prin ce am auzit și prin ce am văzut. Prima parte a acestei cronici vizează mesajele pe care suveranul pontif le-a transmis pe parcursul pelerinajului său. A doua parte va trata implicaţiile lor.

Vizita papei Francisc pe teritoriul României a avut loc la exact 20 de ani de la vizita papei Ioan Paul al II-lea, în 1999. Evenimentul de acum două decenii a revenit ca un reper în discursurile ocazionate de vizita curentă. Într-adevăr, călătoria efectuată de papa Ioan Paul al II-lea în România a fost prima incursiune papală oficială într-o ţară majoritar ortodoxă. În plus, expresia „grădina Maicii Domnului”, folosită de Ioan Paul al II-lea, s-a păstrat ca laitmotiv al actualei vizite, fiind un resort pentru continuitate, chiar dacă au existat și diferenţe. În 1999, vizita papală efectuată la invitaţia președintelui Emil Constantinescu, precum și a patriarhului Bisericii Ortodoxe Teoctist, a fost restrânsă la perimetrul Bucureștilor, în timp ce, în cadrul noii vizite, papa a mers la București, dar și la Șumuleu-Ciuc, Iași și Blaj, pășind în locuri cu o puternică încărcătură religioasă și istorică pentru catolici. Apoi, de data aceasta, invitaţia adresată papei a venit doar din partea președintelui ţării, prin urmare pontiful și patriarhul ortodox nu au oficiat împreună o slujbă, așa cum s-a întâmplat în 1999, ci s-au adresat împreună publicului, din faţa altarului Catedralei Mântuirii Neamului, din București.

„Să mergem împreună”

În faţa zecilor de mii de pelerini, adunaţi într-un total de ordinul sutelor de mii, precum și în faţa autorităţilor de stat și a liderilor religioși din mai multe confesiuni, papa Francisc a susţinut opt discursuri (excluzând slujbele), marcate de un puternic și variat apel ecumenic. Încă dinaintea debutului vizitei, pontiful spunea: „Vin la voi ca să mergem împreună.” Într-o singură frază, papa anticipa esenţa vizitei sale, reiterată în diferite forme, pentru diferite publicuri, în timpul celor opt discursuri ale sale: „Mergem împreună atunci când învăţăm să ne apărăm rădăcinile şi familia, când ne pasă de viitorul copiilor şi al fratelui care este alături de noi, atunci când ne depăşim temerile şi suspiciunile, când renunţăm la barierele care ne separă de ceilalţi.”

Papa Francisc a pornit spre România anunţându-se ca „pelerin și frate”. Oficialii de la Vatican au oferit însă trei chei suplimentare de înţelegere a vizitei. Cardinalul Pietro Parolin a evidenţiat „amprenta mariană” a vizitei, menţionând că accentul va fi pus pe slujire, caritate și pe nevoiași. La fel de importantă s-a anunţat componenta ecumenică a vizitei, cu beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martirizaţi pentru rezistenţa lor în faţa persecuţiei din timpul regimului comunist. Iar o a treia cheie anunţată avea să fie componenta pro-europeană a vizitei, papa urmând să sublinieze în repetate rânduri rădăcinile creștine ale Europei și să încurajeze contribuţia României la construirea unei Europe bazate pe valori creștine.

Amprenta mariană

Călătoria papei Francisc în România a început în ziua în care Biserica Romano-Catolică sărbătorește vizita Fecioarei Maria la verișoara ei Elisabeta. Episodul biblic le-a fost reamintit enoriașilor în prima predică susţinută de pontif la noi în ţară, la Catedrala „Sfântul Iosif”. Referindu-se la atitudinea Fecioarei Maria în faţa propriilor dificultăţi, pontiful a subliniat, în cuvinte care ar putea la fel de bine să fie citite într-o grilă politică, faptul că Maria „pornește de la măreţia lui Dumnezeu și, în ciuda problemelor ei, care nu erau puţine, stăruie în bucurie, pentru că se încrede cu totul în Domnul.”

În predica rostită în faţa enoriașilor catolici, papa a susţinut: „Deseori problema credinţei nu constă în lipsa de mijloace, de structuri și de cantitate, nici măcar în prezenţa celui care nu ne acceptă. Problema credinţei este lipsa bucuriei. Credinţa se clatină atunci când ne lăsăm duși de valul tristeţii și al descurajării. Când trăim în neîncredere, închiși în noi înșine, contrazicem credinţa, pentru că, în loc să ne simţim fii pentru care Dumnezeu face lucruri mari, reducem totul la măsura problemelor noastre și uităm că nu suntem orfani, că avem în mijlocul nostru un Tată, un mântuitor puternic.”

Însă sub aceeași amprentă mariană au fost puse și mesajele de acceptare, de încurajare și de incluziune a celor nevoiași, bolnavi și discriminaţi, care au dospit în aproape toate adresările publice ale pontifului. În Biserica „Barbu Lăutaru”, ridicată de enoriași cu doar trei luni înainte de vizita papei, pontiful a cerut iertare comunităţii rrome pentru discriminarea suferită de etnicii ei: „Am totuşi o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor şi a maltratării suferite de comunităţile voastre. Istoria ne spune că nici creştinii şi nici chiar catolicii nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aş vrea să vă cer iertare. Cer iertare, în numele Bisericii, Domnului şi vouă pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greşită, cu privirea lui Cain, şi nu cu cea a lui Abel, şi nu am ştiut să vă recunoaştem, să vă preţuim şi să vă apărăm în specificitatea voastră.”

„Nu suntem creștini pe deplin, nici măcar umani, dacă nu reușim să vedem persoanele înainte de acţiunile lor, înainte de judecăţile și prejudecăţile noastre. (…) Nicio închidere în sine nu apropie”, a spus papa Francisc în ultima întâlnire bisericească cu enoriașii.

Componenta ecumenică

De dragostea pentru aproapele nostru a legat pontiful și apelurile sale la ecumenism. Primul îndemn în direcţia aceasta a fost unul fără cuvinte: într-un gest fără corespondent din partea liderului Bisericii Ortodoxe Române, la părăsirea platformei de discurs de la Palatul Cotroceni, papa Francisc a sărutat icoana purtată la gât de Patriarhul Daniel. Gestul avea să fie preludiul unei întâlniri presărate cu apeluri ecumenice, într-un context, vom vedea totuși, atipic.

La Palatul Patriarhiei, referindu-se la relaţia cu Biserica Ortodoxă, Papa Francisc a apreciat că, „Slavă Domnului, rădăcinile noastre sunt sănătoase şi puternice şi, chiar dacă în creşterea lor au suferit deformările şi încercările vremurilor, suntem chemaţi, asemenea psalmistului, să ne amintim cu recunoştinţă de ceea ce Domnul a făcut în noi, să-I înălţăm Lui un imn de laudă unii pentru ceilalţi.”

În faţa altarului poleit al Catedralei Mântuirii Neamului, din București despre faptul că „Evoluţia lumii e dictată de logica banului, a intereselor şi a puterii. Cufundaţi în consumerismul din ce în ce mai sălbatic care ne amăgeşte cu strălucirea sa scânteietoare, dar efemeră, ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunţăm la avantajele comode ale puterii, la ispitirile înşelătoare ale mondenităţii, la aroganţa goală a autosuficienţei, la ipocrizia preocupării pentru aparenţe.” Apoi, reînnoind apelul la ecumenism, pontiful s-a rugat: „Ajută-ne, Tată, să nu cedăm în faţa fricii, să nu vedem un pericol în a ne deschide, să avem puterea de a ne ierta şi de a merge împreună, curajul de a nu ne mulţumi cu o viaţă liniştită, ci de a căuta mereu, cu transparenţă şi cu sinceritate, chipul fratelui.”

În faţa celor circa 100.000 de pelerini strânși Liturghia Pontifială oficiată la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, acolo unde în fiecare an se desfăşoară cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est Papa Francisc și-a exprimat dorinţa de „a nu lăsa să ni se fure fraternitatea de vocile și rănile trecutului care alimentează diviziunea și fragmentarea. Evenimentele complexe și triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot constitui un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult râvnită convieţuire fraternă. ” În același context ecumenic, pontiful a subliniat că „Domnul nu-l dezamăgește pe cel care riscă.”

În Catedrala Sfânta Maria, Regină, de la Iași, unde a fost întâmpinat de peste 140.000 de pelerini, Papa Francisc a readus înaintea credincioșilor dorinţa sa pentru unitate, conferindu-i o dimensiune echatologică: „Într-o zi călugărul Galaction Ilie de la Mânăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un pustnic, un eremit sfânt pe care-l cunoștea și îl întrebă: „Spune-mi, părinte, când va fi sfârșitul lumii?”. Și venerabilul eremit, suspinând din inima sa, spuse: „Părinte Galaction, știi când va fi sfârșitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste și înţelegere creștinească între fraţi, între rude, între creștini și între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii. Căci fără iubire și fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!”

După referirea la viitor, Papa s-a referit și la trecut și, discutând din nou în afara planului scris, s-a mărturisit emoţionat de zâmbetul „complice” al unei bunici venite în pelerinaj cu nepotul ei, pe care i l-a arătat Papei: „Bunicii visează atunci când nepoţii merg înainte, iar nepoţii au curaj să meargă, atunci când își iau rădăcinile de la bunici”.

Apoi, în ultima zi a vizitei sale, pe Câmpia Libertăţii, la Blaj, Papa a oficiat ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri: „Episcopi și martiri ai Bisericii din România și păstori după inima lui Hristos, mărturisitori eroici ai Evangheliei iertării și a păcii, să fie de acum înainte numiţi Fericiţi și să li se poată celebra sărbătoarea în locurile și după legile prevăzute de dreptul canonic, în fiecare an la 2 iunie. În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin.”

Deși patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a avut mai multe ocazii de a adresa public Papei Francisc un regret oficial cu privire la implicarea/lipsa de implicare a Bisericii Ortodoxe din perioada comunistă în persecutarea preoţilor greco-catolici pe care Papa a venit să îi beatifice, liderul ortodox nu a făcut niciun pas apologetic. Jurnalistul Vlad Stoicescu, co-fondator al proiectului de investigaţie Să fie lumină, nota că „Cei șapte episcopi care vor fi beatificaţi duminică la Blaj au preferat moartea în locul trădării credinţei lor, adică au refuzat să accepte în 1948 dizolvarea Bisericii Greco-Catolice și trecerea la Biserica Ortodoxă. Măsura represivă fusese decisă de noua putere comunistă instalată la momentul respectiv în România – dar pentru implementarea ei și-a dat largul concurs chiar BOR, structura de cult care a înghiţit clerul și bisericile greco-catolice. Nu în puţine ocazii ierarhia BOR a catalogat această tragedie istorică ca fiind un act de «reîntregire». Nu mai departe de anul 2017, un film produs de Trinitas, televiziunea Patriarhiei Române, prezenta momentul în termeni onorabili, ba chiar avantajoși pentru părţile implicate. «A fost un act de tămăduire», susţinea în cadrul materialului video arhiepiscopul Vadului, Clujului și Feleacului.”

[În ziua beatificării celor șapte episcopi, Radio Europa Liberă Moldova publica un documentar intitulat „Biserica tăcerii”, în care mai mulţi istorici reconstituie contextul persecuţiilor la care au fost supuși credincioșii greco-catolici.]

Componenta pro-europană

Mesajele de consistenţă politică au fost concentrate în prima zi de vizită a pontifului, în care acesta a făcut referire la fenomenul emigraţiei române, dar și la corupţie. În afara discursului de pe hârtie, privind publicul, papa a spus că : „A ne gândi la fraţii și surorile care sunt plecaţi în străinătate este un act de patriotism, este un gest de fraternitate, este un act de dreptate. Continuaţi să îl faceţi.”

Apoi frizând îndemnuri la combaterea corupţiei: „Este nevoie ca toţi să își propună ferm să nu renunţe la vocaţia cea mai nobilă la care Statul trebuie să aspire: să se îngrijească de binele comun al poporului său. A merge împreună (…) impune nobleţea de a renunţa la ceva din propriile năzuinţe sau din interesul personal în favoarea unui plan mai amplu, astfel încât să se creeze o armonie care să permită înaintarea sigură spre ţeluri comune.” (privind publicul): „Aceasta este nobleţea fundamentală.” „Dumnezeu să binecuvânteze România!”

Cum s-a văzut filmul vizitei papale, din România și din afara ei

Comentariile publice pe tema vizitei au fost în general pozitive. Oameni care altfel nu iau poziţie faţă de evenimente sau situaţii religioase s-au arătat emoţionaţi pozitiv de vizită, mulţi vorbind în termenii „renașterii”, sau chiar „mândriei” de a fi fost parte a unui eveniment atât de reușit.

Curăţenia rămasă în urma pelerinilor pe Câmpia de la Blaj a fost un aspect subliniat insistent de presă, arătând că manifestarea credinţei la români poate arăta și altfel decât clișeul cozilor violente din preajma relicvelor.

Presa internaţională a observat încărcătura politică a orientării Papei spre ceea ce comentatori New York Times au numit „periferia catolicismului și a Europei”. Expresia, aflată la limita insultei și repetată în cel puţin două comentarii (aici și aici), este însă un ecou al unei sintagme folosite și de Vatican News în anunţarea vizitei Papei ca „pelerin care, în cele din urmă, nu-şi propune decât să întâlnească şi să cunoască alţi pelerini de la periferia geografică a unui spaţiu european în căutare de speranţă, credinţă şi unitate ”.

De fapt „supriza reală e că România chiar există!”, remarca antropologul Vintilă Mihilescu, într-un comentariu subiectiv pe marginea vizitei papei, pe care o apreciază drept „un moment de de-BOR-izare a României ortodoxe. Cu această ocazie, BOR s-a comportat, punctual, incomparabil mai bine decât Biserica Bulgară – și merită, din acest punct de vedere, toată admiraţia. Dar numai din acest punct de vedere, căci atitudinea și mesajele curente ale ierarhilor noștri au fost și vor rămâne ortodoxo-centrice și mult prea puţin ecumenice.”

Pe canalul YouTube oficial al Vaticanului, a fost publicat luni un rezumat în 60 de secunde al vizitei Papei Francisc în România. Ore întregi de transmisiuni live rămân înregistrate pe canalul Televiziunii Române, official broadcaster pentru întregul eveniment, precum și pe canalul Vatican News, cu sunetul ambianţei locale. Iar o imagine mult mai personală o oferă seria de foto-reportaje publicată de ziarul Libertatea în colaborare cu Documentaria.ro care au reușit să surprindă instantanee relevante din toate locurile vizitate de Papa Francisc, atât în timpul vizitelor, cât și dinaintea lor.

„Ce aţi ieșit să vedeţi?”

Ţine de condiţia umană faptul că, de multe ori, nu vedem lucrurile cum sunt ele, ci așa cum suntem noi. Iar legea aceasta firească s-a aplicat și în dreptul vizitei papale, cu un ajutor consistent din partea pontifului, care a avut câte un mesaj pentru fiecare categorie de public.

Papa Francisc i-a impresionat pe mulţi români. Iar simplitatea pe care a afișat-o a rezonat cu oameni de facturi dintre cele mai diverse. Fermi opozanţi ai BOR, cum ar fi Dragoș Bucurenci, care s-a ciocnit public pe tema drepturilor LGBT cu purtătorul de cuvânt al bisericii majoritare, au privit cu duioșie la papă, deși doctrina Bisericii Catolice în privinţa homosexualităţii se suprapune cu cea a Bisericii Ortodoxe. Un băieţel întrebat de un reporter, la Blaj, ce înseamnă pentru el Papa Francisc a răspuns fără să stea pe gânduri: „un sfânt”. De la mic mai mare, și aparent indiferent de orientarea ideologică, mulţi dintre noi arată că simt nevoia unui lider spiritual care să îi inspire. De ce? Și ce ne rămâne după ce emoţia momentului festiv a trecut? Analizăm în partea a doua a acestui material.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro