Crucea lui Hristos să fie înălțată în familiile noastre

Devoțional zilnice 5 august 2018

Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.” (Ioan 8:28)

Hristos trebuie să fie înălţat de către aceia pe care i-a răscumpărat prin moartea ruşinoasă suferită pe cruce. Acela care a simţit puterea harului Său are ceva de povestit. El caută să aplice metodele de lucru pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos. Natura omenească, trăgându-şi eficienţa din marele izvor al înţelepciunii, este făcută instrumentul, agentul activ, prin care Evanghelia îşi exercită puterea transformatoare asupra minţii şi inimii. (…)

Toate puterile noastre trebuie folosite pentru Hristos. Aceasta este datoria pe care o are fiecare faţă de Dumnezeu. Prin formarea unei relaţii cu Hristos, omul renăscut nu face decât să revină la legătura pe care i-a fost rânduit s-o aibă cu Dumnezeu. (…) El are obligaţii faţă de cei dimprejurul său, de aproape sau de departe. Prima lui datorie este faţă de copiii săi şi faţă de rudele cele mai apropiate. Nimic nu-l poate scuza de neglijarea cercului restrâns în favoarea cercului larg din afară. (…)

Unele familii au o mică biserică acasă. Dragostea mutuală leagă inimă de inimă şi unitatea dintre membrii familiei rosteşte cea mai eficientă predică din câte există cu privire la evlavia practică. Părinţii acoperă sfera pe care Dumnezeu vrea ca ei s-o acopere atunci când îşi îndeplinesc cu credincioşie datoria în familie, punând restricţii, corectând, sfătuind, călăuzind – tatăl ca preot al familiei şi mama ca misionar în cămin. Prin îndeplinirea cu credincioşie a datoriei lor în cămin, ei înmulţesc instrumentele care vorface bine în afara căminului. Ei devin astfel mai bine pregătiţi pentru a lucra în biserică. Prin educarea cu înţelepciune a micii lor turme, prin legarea copiilor de ei înşişi şi de Dumnezeu, taţii şi mamele devin conlucrători cu Dumnezeu. Crucea este înălţată în căminul lor. Membrii familiei devin membri ai familiei regale de sus, copii ai împăratului ceresc. (General Conference Bulletin, 1 aprilie 1899)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro