Pentru că celui ce are, i se va da și va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are! (Matei 25:29)
Cei care Îl acceptă pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor personal vor trăi o viață de umilință, răbdare și dragoste. Ei nu se predau Domnului pentru câștigul pe care urmează să-l primească. Ei au devenit una cu Hristos, așa cum Hristos este una cu Tatăl, și în fiecare zi își primesc răsplata pentru că sunt părtași cu El la umilință, dispreț, lepădare de sine și sacrificiu de sine. Ei își găsesc bucuria în păzirea poruncilor Domnului. Slujindu-L cu credincioșie, ei au speranță, pace și mângâiere și, cu credință și curaj, ei merg înainte pe calea ascultării, urmându-L pe Acela care Și-a dat viața pentru ei. Prin consacrarea și devoțiunea lor, ei descoperă lumii adevărul din cuvintele: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.”
„Cei ce se tem de Domnul”, scrie profetul Maleahi, „au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui.” Cuvintele rostite de aceștia au fost oare cuvinte de nemulțumire, de căutare de greșeli, de autocompătimire? Nu; în contrast cu cei care vorbesc împotriva lui Dumnezeu, cei ce se tem de El rostesc cuvinte de încurajare, de mulțumire și de laudă. Ei nu acoperă altarul lui Dumnezeu cu lacrimi și plângeri; ei vin cu fețele luminate de razele Soarelui Neprihănirii și Îl laudă pe Dumnezeu pentru bunătatea Sa.
Asemenea cuvinte fac cerul să tresalte de bucurie. Este posibil ca cei care le rostesc să fie săraci în privința posesiunilor acestei lumi, însă, dându-i cu credincioșie lui Dumnezeu partea care I se cuvine, ei recunosc că Îi sunt datori. Slujirea eului nu intră în alcătuirea capitolelor vieții lor. Cu devotament și mulțumire, cu cântece de bucurie pe buzele lor, ei aduc darurile lor înaintea lui Dumnezeu, spunând ca și David: „Din mâna Ta primim ce-Ți aducem!” „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său, care-i slujește.”
Cei care-I slujesc cu adevărat lui Dumnezeu se vor teme de El, dar nu ca robul cel necredincios, care și-a ascuns talantul în pământ deoarece se temea că Domnul va primi ce este al Său. Ei se vor teme ca nu cumva să-L dezonoreze pe Creatorul lor nevalorificându-și talanții. – Review and Herald, 5 ianuarie 1897