„Am avut inima zdrobită de 4 ori în viaţă. Primele 3 ocazii au fost cele în care m-am despărţit de băieţii cu care mă întâlnisem, în medie, 8 luni și care mi-au spus toate versiunile aceluiași mesaj: «Ești minunată, dar nu ne potrivim.» A patra despărţire însă mi-a frânt inima într-un mod neobișnuit de dureros. Aceasta, pentru că despărţirea nu a fost de un partener romantic, ci de cea mai bună prietenă.”

Jen Glantz scrie un articol întreg despre cum să faci faţă despărţirii de un prieten bun, pornind de la propria sa experienţă, a cărei amintire dureroasă încă îi mai face inima să se strângă. Relaţia dintre Jen și prietena ei s-a răcit brusc, cu o lună înainte ca răspunsurile la mesaje și la apelurile telefonice să sosească tot mai greu, iar, la întâlnirea faţă în faţă, Jen s-a confruntat cu un mesaj pentru care nimic n-o pregătise în vreun fel: „Nu vreau să mai fim prietene și nu am un motiv exact pentru asta.”

Din acest punct, reacţiile lui Jen au virat spre tiparul celor dintr-o relaţie romantică, în care cel abandonat încearcă să lipească, cu deznădejde, cioburile unei relaţii pe care o credea întreagă: solicitarea de explicaţii, cereri de iertare și promisiunea de a repara tot ce e greșit, fără a ști ce este, de fapt, greșit acolo. Ar fi fost și greu să reacţioneze diferit, pentru că nu era vorba de un prieten oarecare, ci de „tipul de prieten pe care-l întâlnești pe la 20 de ani și săruţi practic pământul de sub el, crezând că ţi-ai găsit un partener de suflet pentru totdeauna”, notează Jen.

Prieteniile adânci care se frâng ireversibil, și uneori fără cea mai mică explicaţie, nu sunt atât de rare pe cât ne-ar plăcea să credem. Uneori, povestea destrămării unei relaţii apropiate are și note de umor, dar nu pentru cel abandonat, pe care despărţirea îl bulversează într-o măsură cu atât mai mare cu cât nimic nu-i prevestește iminenţa.

„Te simţi ca și cum ţi-ar fi fost amputat piciorul”, se destăinuie Andrew, de 53 de ani, povestind despre modul abrupt în care s-a încheiat relaţia cu prietenul său cel mai bun, Jim. Andrew lipsise de la aniversarea lui Jim, din cauza unor obligaţii de serviciu, și îl anunţase despre acest lucru printr-un mesaj. Abia mai târziu Andrew a realizat ce liniște se așternuse la celălalt capăt al relaţiei, așa că a încercat să reia legătura cu prietenul său. După săptămâni în care nu a primit niciun răspuns la mesaje, Andrew a început să se teamă de faptul că ceva rău i s-a întâmplat prietenului său – poate se lupta cu depresia, poate chiar murise. Pentru că nimeni dintre prietenii comuni nu știa nimic despre Jim, care se mutase între timp din oraș, Andrew a anunţat în cele din urmă poliţia.

Jim era bine, doar că nu-l mai voia pe Andrew în viaţa lui. Iar pentru Andrew, despărţirea de prietenul cu care traversase etapa primelor examene și întâlniri, care-i fusese cavaler de onoare la nuntă și cu care jelise la sicriul părinţilor, avea gustul unei pierderi imposibil de prins în cuvinte.

De ce doare atât de rău moartea unei prietenii

„Când vine vorba de destrămarea unei prietenii, cred că nu există o diferenţă emoţională reală între suferinţa produsă de acest lucru și destrămarea unei relaţii de cuplu sau, eventual, chiar moartea cuiva apropiat”, spune Dave, care a pierdut doi prieteni pe care-i avea de mai bine de un deceniu. Bărbatul povestește despre impactul emoţional foarte dur al distrugerii unei relaţii apropiate și despre „durerea de a ști că nu veţi mai vedea sau nu veţi mai discuta cu acea persoană din nou; adaptarea la o nouă realitate, în care această persoană nu mai face parte din viaţa ta”.

Sunt două elemente care fac despărţirea foarte dureroasă, explică Annalisa Barbieri, consilierul care răspunde săptămânal întrebărilor cititorilor The Guardian pentru rubrica de psihologie. În primul rând, este vorba despre faptul că prietenii sunt oamenii pe care am avut privilegiul de a-i alege (așa cum nu am putut face cu rudele noastre), ceea ce înseamnă că, atunci când ne-am apropiat de ei, am fost atrași de trăsături care ne plac în mod deosebit sau de care simţim că avem nevoie la oamenii din preajma noastră. Ruperea de cei pe care i-am ales doare, dar suferinţa este amplificată atunci când nu știm motivul real al îndepărtării lor. „E ca atunci când un prieten nu te sună. Durerea este mai ușor de rezolvat atunci când nu mai rămâi la nesfârșit analizând”, punctează Barbieri.

Prieteniile ne ajută să ne construim pe noi înșine într-o manieră mai plăcută decât dacă ar trebui să trecem prin viaţă de unii singuri. Aceste relaţii ne fac să ne simţim „apreciaţi, înţeleși și conectaţi la ceva mai mare decât noi înșine”, punctează psihologul Irene Levine, autoarea cărţii Best Friends Forever: Surviving a Breakup with Your Best Friend.

Despărţirile dor inevitabil, dar și cultura are un rol în acest proces, crede Levine, pentru că diseminează o imagine mitologică a prieteniei, care ar dura pentru totdeauna. În plus, o persoană care se desparte de un prieten bun nu are la îndemână instrumentele de a gestiona această pierdere. Se scriu teancuri de cărţi despre cum să supravieţuiești ruperii unei relaţii de dragoste, dar dezmembrarea unei prietenii pare să fie un subiect tabu.

„Femeile, în special, sunt adesea judecate pentru modul în care își fac și își păstrează prietenii și se simt stânjenite de faptul că alţii vor considera că ruperea unei prietenii este un eșec personal. Aceste despărţiri sunt trivializate, deoarece este dificil pentru străini să înţeleagă profunzimea sentimentelor implicate într-o prietenie apropiată”, concluzionează psihologul.

De altfel, deși, din exterior, să compari pierderea unui prieten cu încheierea unei relaţii romantice poate părea ușor exagerat, mulţi dintre cei care au traversat ambele experienţe spun că al doilea gen de pierdere a durut uneori chiar mai mult.

Poate că n-ar trebui să ne surprindă acest lucru, atâta timp cât numeroase studii au reliefat beneficiile puternice ale relaţiilor de prietenie, care au „un impact mai mare asupra bunăstării noastre psihologice decât relaţiile de familie”, după cum subliniază Rebecca Adams, profesor de sociologie la Universitatea din Carolina de Nord (despre gama de consecinţe pozitive ale prieteniei am scris pe larg în articolul “De ce ne pierdem prietenii”).

Mai chinuitor decât pierderea iubirii

Vorbim foarte puţin despre cum să încheiem o relaţie vitală pentru bunăstarea noastră, precum cea de prietenie, pentru că există o prejudecată care nu se confirmă în multe cazuri, aceea că e ușor să îţi păstrezi prietenii, afirmă Miriam Kirmayer, terapeut specializat în relaţiile de prietenie. Problemele care duc la răcirea sau la ruperea unei prietenii sunt la fel de greu de gestionat ca cele dintr-o relaţie romantică, spune Kirmayer.

Modul în care ne comunicăm așteptările este diferit într-o prietenie, punctează și psihoterapeutul Marni Feuerman. Dacă într-o relaţie de cuplu avem un certificat de căsătorie sau un anumit tipar al întâlnirilor și interacţiunilor și știm ce așteptăm de la partener (și invers), prietenia este o relaţie mult mai fluidă, în care deseori nu ne comunicăm nevoile și așteptările. Uneori, unul dintre prieteni simte că relaţia nu îndeplinește exigenţele sale și se retrage treptat sau brusc, iar celălalt se întreabă unde a greșit.

Nici despărţirea nu are loc în termenii clari în care decurge o ruptură a unei relaţii romantice. „Există multă confuzie cu privire la ce înseamnă destrămarea unei prietenii. Încă intenţionaţi să comunicaţi într-un anumit context? Sunteţi deschiși întâlnirilor într-un grup de prieteni comuni? Când aceste întrebări sunt lăsate fără răspuns, ceea ce urmează se rezumă la întâmplări ciudate, în cel mai bun caz, și, în cel mai rău caz, la durere inutilă pentru prietenul care se confruntă cu o tăcere fără explicaţii”, punctează Feuerman.

Suntem adesea nepregătiţi pentru durerea care ne inundă la pierderea unui prieten, întrucât se vorbește atât de puţin despre acest subiect – iar oamenii nu conștientizează intensitatea acestei suferinţe înainte de a plonja în ea. E bine să știi că toate sentimentele care urmează pierderii sunt normale, de la anxietate și tristeţe la mânie, spune Feuerman, după cum este normal „să jelești, să mergi mai departe și să găsești relaţii mult mai satisfăcătoare”.

Cultura noastră recunoaște suferinţa pierderii unui partener, iar suportul social este mult mai mare în această situaţie, afirmă Seth Meyers, psiholog și expert în relaţii. Totuși, despărţirea de un prieten confruntă o persoană cu aceleași sentimente dureroase – faptul de a fi respins, nedorit, pierderea intimităţii și sfărâmarea unui atașament puternic.

Iar faptul că nu știi limpede ce nu a mers în relaţie și de ce vechiul (și poate de neînlocuit-ul) prieten de altădată a devenit un străin este o răsucire suplimentară a cuţitului într-o rană deja adâncă.

De ce se despart prietenii

Există două viziuni și, desigur, și două versiuni a motivelor pentru care o prietenie se încheie, scrie Liz Pryor, autoarea cărţii What Did I Do Wrong? What to Do When You Don’t Know Why the Friendship Is Over (Ce am făcut greșit? Ce să faci atunci când nu știi de ce s-a încheiat o prietenie).

Persoana care se simte abandonată crede că există un motiv ascuns al acestei fracturi în relaţie, dar, de cealaltă parte, cel care pune punct prieteniei a acumulat mai multe motive de nemulţumire de-a lungul vremii. În ţesătura relaţiei se pot aduna elemente atât de complexe, încât devine tentant pentru cel care nu mai culege prea multe satisfacţii din această legătură să taie cu totul nodul gordian al problemelor.

„Ceea ce afli este că, desigur, nu e vorba niciodată de un singur incident. Acesta este doar ultima picătură pentru o persoană și prima pentru cea care se vede aruncată în gol”, punctează Pryor.

Oamenii se îndepărtează unii de alţii atunci când consideră că o relaţie a devenit toxică. Psihologul Susan Heitler inventariază 8 semne ale unei astfel de relaţii: competiţie între prieteni, dezechilibru accentuat între ceea ce primește și ce oferă o persoană în relaţie, critica brutală, așteptări incongruente de la relaţie, presiunea unui prieten de a-l schimba pe celălalt, comportament imprevizibil sau faptul că relaţia devine un stres și o încercare continuă de a dezamorsa conflictele relaţiei. Lista de caracteristici a prieteniei toxice poate fi însă mult mai cuprinzătoare, dar în esenţă se referă la o relaţie care nu contribuie la bunăstarea unei persoane, nu adaugă ceva vieţii unei persoane, ci mai degrabă o secătuiește de resurse.

Deși este evident de ce o astfel de relaţie trebuie întreruptă, adevărul este că multe prietenii se destramă din motive mult mai puţin dramatice. De fapt, a pierde prieteni pe parcursul vieţii este o experienţă care se înscrie în registrul firescului.

E vorba de o cernere a relaţiilor, pe care Laura Carstensen, directoarea Centrului Standford pentru Longevitate din California, o numește teoria selectivităţii socioemoţionale.

Avem cei mai mulţi prieteni în jurul vârstei de 25 de ani (când și investiţia de timp în relaţiile de prietenie este la un nivel foarte înalt), după care numărul lor începe să scadă pe tot parcursul vieţii, potrivit unui studiu finlandez.

Chiar și prieteniile apropiate au șanse mari de a se răci, arată cercetarea sociologului Gerald Mollenhorst, care a chestionat 604 persoane în legătură cu prietenii lor, la un interval de 7 ani. La a doua întâlnire cu subiecţii, Mollenhorst a constatat că majoritatea își înlocuiseră jumătate dintre prieteni și erau în relaţii la fel de strânse cu numai 30% dintre prietenii apropiaţi.

De cele mai multe ori, despărţirile survin pentru că oamenii se dezvoltă diferit, notează Kirmayer. Adoptă stiluri de viaţă diferite, sunt prea ocupaţi cu munca și cu viaţa lor, urmăresc alte valori decât cele de la începutul prieteniei sau, în iureșul vieţii, devin mai puţin toleranţi la diferenţele care nu-i incomodau altădată.

În aceste condiţii, relaţiile se pot rarefia fie pe neobservate, fie cu acordul tacit al prietenilor, caz în care despărţirea nu afectează prea mult nicio parte. Suferinţa este mai degrabă marca relaţiilor rupte  unilateral, în timp ce una dintre persoane simte că are nevoie să rămână în continuare în acel perimetru relaţional.

Cum să iniţiezi o despărţire

De-a lungul vieţii, ne putem regăsi în ambele tabere – oameni abandonaţi sau care își abandonează prietenii, fie ei și de cursă lungă.

Dacă este nevoie să întrerupi o relaţie, iar răcirea ei treptată nu reprezintă o soluţie, atunci o discuţie onestă, faţă în faţă, reprezintă soluţia optimă, afirmă psihologul Erika Holiday. A scrie o scrisoare sau a trimite un e-mail este prea puţin, iar a încheia relaţia cu un SMS e o cruzime, subliniază psihologul, sugerând că este nevoie de o abordare directă, de genul celei folosite în încheierea unei relaţii romantice. Discuţia necesită multă înţelepciune și grijă pentru sentimentele celuilalt, precum și preocuparea de a nu-l răni mai mult decât o face deja ruperea relaţiei. În esenţă însă, ambalat în cuvinte cât mai inofensive, mesajul transmis trebuie să fie clar, acela că cei doi nu mai sunt pe aceeași frecvenţă, spune Holiday.

Trebuie să fii cinstit cu privire la motivele încheierii relaţiei, afirmă terapeutul Ashleigh Edelstein, adăugând că pretextele vor răni și mai rău sau vor fi greșit interpretate (dacă spui că ești prea ocupat, celălalt poate înţelege că aceasta este o invitaţie la relansarea relaţiei într-un viitor ceva mai eliberat de sarcini).

„Uneori, prietenii adevăraţi sunt singurii oameni calificaţi să remarce punctele noastre slabe, deficienţele și comportamentele inadecvate”, subliniază și terapeutul Weena Cullins, care adaugă că discuţiile oneste cer curaj, dar pot reprezenta oportunitatea de a ne deschide ochii asupra a ceea ce suntem și de a ne corija în relaţiile viitoare.

De altfel, o discuţie sinceră reprezintă un semn de respect și o dovadă de afecţiune totodată pentru un om cu care am împărţit bucuriile și vitregiile vieţii o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

Depășind durerea pierderii

Pentru aceia care se află în barca persoanelor abandonate de un prieten bun, Benjamin Ritter, fondatorul proiectului de coaching Live for Yourself, oferă câteva sugestii pentru a trece mai ușor peste suferinţa pierderii.

În primul rând, amintirile vechi ar trebui „închise într-o cutie” imediat după despărţire. „Trebuie să scapi de fotografii, de cadouri, să eviţi locurile preferate, cel puţin pentru moment, să-i dai minţii o șansă să se obișnuiască cu faptul că respectiva persoană nu mai este în proximitate”, scrie Ritter. Adică „protocolul” aplicat și în cazul unui „ex”, cu menţiunea că nici a-l urmări pe vechiul prieten pe reţelele de socializare, pentru a vedea cum arată viaţa lui fără tine, nu reprezintă o idee înţeleaptă.

De asemenea, a te menţine ocupat este o soluţie eficientă, mai ales dacă petreceai mult timp cu fostul prieten, timp care va rămâne acum gol. Prietenul care a plecat nu este, probabil, singurul din viaţa ta, așa că ai putea face un inventar al tuturor prietenilor noi și vechi, sugerează Ritter, cu scopul de a-i surprinde cu un gest frumos în luna respectivă – chiar dacă se află la sute de kilometri depărtare. Golul lăsat de oameni se va umple, în cele din urmă, tot cu oameni.

În final, despărţirea nu ar trebui privită ca un eșec personal – cu excepţia faptului că te-ai purtat urât în relaţia care s-a încheiat, caz în care scuzele sunt mai mult decât necesare.

Prietenii se despart adesea nu pentru că este ceva greșit cu unul dintre ei, ci pentru că drumurile lor o iau (în toate sensurile) în direcţii diferite, conchide Ritter.

Despărţirea de un om care ne-a fost foarte apropiat reclamă, până la urmă, o doză consistentă de maturitate. Înseamnă să-l lași să plece din viaţa ta spre alt orizont și, foarte probabil, spre alţi noi prieteni, cu recunoștinţă pentru toată frumuseţea și bucuria pe care prezenţa lui a infuzat-o în fereastra ta de lume și pentru toate fărâmele unei istorii comune pe care nicio radieră de pe pământ nu le va putea șterge.