Depinzând de Dumnezeu!

Devoțional zilnice 9 ianuarie 2019

Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! – Ieremia 17:7

Inima tinerei era plină de entuziasm! Ochii ei căprui, strălucitori, cu greu puteau să facă faţă la toată frumuseţea şi bogăţia din palatul regal. Crescuse cu o durere inimaginabilă, îşi pierduse ambii părinţi încă de foarte tânără. Toată siguranţa pe care o ştia îi fusese luată, până în momentul când mâna întinsă a verişorului ei a pătruns dincolo de durerea ei şi i-a oferit un loc în casa lui.

Verişorul Mardoheu a îngrijit-o pe Estera cu respect şi dragoste. I-a oferit ce a avut mai bun. Mâncarea hrănitoare a făcut-o să radieze. El a învăţat-o să îl iubească şi să Îi respecte pe Dumnezeu în viaţa ei. Acest lucru îi oferea pacea interioară care putea fi văzută în ochii ei blânzi şi vigilenţi, în zâmbetul ei autentic.

Acum, câţiva ani mai târziu, Estera crescuse şi devenise o tânără frumoasă, echilibrată şi plăcută. În această etapă a vieţii, frumuseţea ei a atras atenţia iscoadelor regelui. Ea a fost dusă în clădirile palatului regal, unde a luat parte la concursul pentru alegerea următoarei împărătese.

Înfăţişarea Esterei şi dispoziţia ei plăcută nu au trecut neobservate. Cel care îngrijea de femei a fost atât de atras de Estera, încât nu şi-a mai putut ascunde subiectivitatea. El a trimis-o în cea mai bună parte a casei pentru anul de pregătire. Îţi poţi imagina să fii răsfăţată un an întreg cu masaje cu ulei şi băi cu lapte, sau cu tratamentele pentru piele şi muşchi pe care le foloseau cei de la curtea persană atunci? Au funcţionat! Estera a fost încoronată ca noua împărăteasă a Persiei.

Timpul a trecut şi viaţa de cinste la adresa lui Dumnezeu pe care o avea verişorul ei Mardoheu l-a enervat pe conducătorul Haman. Ca urmare, Haman a plănuit ca toţi iudeii să fie ucişi. Mardoheu a pus povara salvării poporului pe umerii Esterei. Ce a făcut tânăra împărăteasă? S-a rugat! A postit! Le-a pus şi pe prietenele ei să postească şi să se roage cu ea. A depins total de Dumnezeu pentru înţelepciunea de a alcătui un plan. Şi El a răspuns.

Oricare ar fi povestea noastră de viaţă şi oricare ar fi provocările cu care ne confruntăm, Cel care rezolvă problemele încă este pe tron, cu soluţii la care nici nu ne putem gândi. Povestea Esterei ne ajută să ne dăm seama că Dumnezeu ne dă ocazii – chiar şi femeilor cu cele mai mici şanse, în cele mai improbabile locuri – să vedem eliberarea Sa atunci când depindem de El pentru înţelepciune şi dăm dovadă de o credinţă vie în El!

Roxy Hoehn

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro