Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi lacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.” (Geneza 32:28)
În noaptea aceea, lacov, fiul favorit al mamei sale, a trăit experienţa naşterii din nou şi a devenit un copil al lui Dumnezeu. În starea sa descurajată, lumina care a venit asupra lui a fost considerată cel mai de preţ lucru, iar piatra aceea tare pe care şi-a odihnit capul a devenit cea mai de dorit pernă pe care şi-a odihnit vreodată capul. (Manuscript 85,1908)
Ce om fericit era! Ştia că avusese parte de un mesaj din partea lui Dumnezeu. Şi oricine a primit lumină de la tronul lui Dumnezeu nu poate decât să aibă o inimă plină de laudă, mulţumire şi cinste la adresa Domnului Dumnezeului cerului. (Manuscript 29, nedatat)
lacov, în marea criză a vieţii sale, s-a dus într-un loc retras să se roage. Era stăpânit de o singură ţintă – să caute transformarea caracterului. Dar în timp ce se ruga stăruitor lui Dumnezeu, un vrăjmaş, după cum îşi închipuia el, a pus mâna pe el şi toată noaptea Iacov s-a luptat să-şi scape viaţa. Dar ţinta sufletului său n-a fost schimbată nici chiar de primejdia ce II ameninţa viaţa. Când puterea îi era pe sfârşite, îngerul s-a folosit de puterea Sa divină şi, la atingerea Lui, Iacov L-a recunoscut pe Acela cu care se luptase. Rănit şi lipsit de ajutor, a căzut pe pieptul Mântuitorului cerându-l binecuvântarea. Nu avea de gând să se lase dat la o parte sau să înceteze să se roage, iar Domnul a împlinit cererea acestui suflet pocăit şi neajutorat potrivit cu făgăduinţa Sa: „Să se prindă de tăria Mea, ca să facă pace cu Mine” (lsaia 27:5, KJV). Iacov s-a rugat cu o inimă hotărâtă: „Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26). Acest spirit de insistenţă îi fusese inspirat de Acela care luptase cu patriarhul. El a fost cel care I-a ajutat să învingă şi care i-a schimbat numele din Iacov în Israel, zicând: „Ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.” Lucrul pentru care Iacov luptase în zadar prin propriile puteri a fost câştigat prin predarea eului şi credinţă stăruitoare. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 144)