Dina – mirajul cultural

Devoțional zilnice 26 ianuarie 2019

Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă pe fetele tării. Geneza 34:1

Interesul Dinei de a face cunoştinţă cu fetele din Sihem este un lucru normal pentru un nou venit în partea locului. Fata se născuse în Haran şi se întorsese cu familia ei pe locurile natale ale tatălui. Dar, din nefericire, ea nu cunoştea năravurile oamenilor locului. Nu-şi dădea seama de riscurile la care se expunea, aventurându-se plină de candoare şi inocenţă pe un teren plin de violenţă şi decădere morală. Prezenţa ei a devenit imediat un fel de picanterie atractivă pentru bărbaţii fără scrupule din zonă. Până când să se dumirească ce se întâmplă, Dina devenise deja victima unui viol.

Pentru locuitorii din Sihem, păţania Dinei nu ridica niciun fel de întrebare în legătură cu aspectul legal sau moral. Dar pentru Iacov şi familia sa, incidentul era incalificabil. Un dram de prevedere ar fi scutit o mulţime de oameni de complicaţii inutile.

A venit şi rândul celor din Sihem să constate cât de puţin se pricepeau la subtilităţile şi sensibilităţile religioase ale străinilor de lângă ei. Inocenţa Dinei a fost mic copil pe lângă lipsa de judecată a unei întregi cetăţi, cu mic cu mare. Aduşi de bunăvoie în imposibilitatea de a se apăra, bărbaţii din Sihem s-au expus fatal ascuţişului săbiei fiilor lui Iacov. Aceştia îşi răzbunau demnitatea terfelită, provocând un măcel fără rost.

Uneori, ignoranţa faţă de sensibilităţile celor din jur produce încurcături cumplite. Interesul atent şi prevăzător ar putea face însă mult bine.

Succesul la un pas de tine:

Ce ar trebui să cunoşti mai bine despre străinii de lângă tine? Sensibilităţile sau nepăsarea lor ar putea să te ajute să legi cele mai avantajoase relaţii. Aţi putea fi binecuvântaţi şi unii, şi alţii.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro