Ellen White şi Războiul Civil (II)

Devoțional zilnice 19 iulie 2017

Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti. (2 Cronici 20:20)

Să revenim la povestea de ieri. Când Ellen White a primit viziunea despre Războiul civil american, posibilitatea ca cele două tabere să ajungă la un conflict sângeros părea improbabilă. Pe la mijlocul lui februarie 1861, Thomas Cobb se exprima astfel: „Aproape nimeni nu crede că va fi un război.” Preşedintele Lincoln a declarat pe 4 martie în acelaşi an: „Nu cred că este justificat să ajungem să concluzionăm că panica, criza şi anxietatea naţiunii sunt artificiale” (Herbert Douglas, Dramatic Prophecies of Ellen White, p. 10). Chiar dacă ziarele cele mai importante ale epocii spuneau că o mână de femei bătrâne ar fi capabile să meargă în Carolina de Sud şi să pună capăt rebeliunii, totuşi prezicerea lui Ellen White s-a împlinit la literă.

Când a avut viziunea în biserica din Parkville, judecătorul Osborne şi domnul Shelhouse au ascultat ceea ce a spus. Amândoi şi-au manifestat respingerea cu privire la conţinutul viziunii, în special a frazei: „Văd în acest loc persoane care-şi vor pierde fiii în război.” Un an mai târziu, când pastorul Loughborough a revenit pentru a predica în Parkville, a aflat că cinci familii din biserică şi-au pierdut fiii, aşa cum a prevăzut viziunea. Familia Osborne şi Shelhouse se aflau pe lista funestă. „Unul şi-a pierdut singurul fiu în război, celălalt şi-a pierdut un fiu într-o altă bătălie şi mai avea un fiu în acel moment ca prizonier de război în Sud” (Herbert Douglas, Ibidem, p. 16).

Chiar dacă împlinirea acestei viziuni despre Războiul civil părea nesigură pentru guvernanţii naţiunii americane, istoria a confirmat cu exactitate ceea ce Dumnezeu a spus prin mesagerul său. Să-i credem sau să nu-i credem pe profeţi: ce să facem? Într-o vreme în care majoritatea nu mai crede mesajele profetice, sfatul lui Iosafat este potrivit pentru mine şi pentru tine. „Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti” (2 Cronici 20:20).

#eucredînprofeţi #darulprofeţiei

Acest articol face parte din cartea „365 Share: Urmărește profilul” de Vladimir Polanco

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro