„Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur? Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme? Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.” Eclesiastul 7:16-18
Cei mai mulţi dintre noi nu sunt în pericol de a exersa fizic prea mult, dar surorii mele i s-a întâmplat. S-a molipsit de febra alergatului acum câţiva ani şi părea că aceasta a preluat controlul lumii ei. A devenit un alergător de distanţă mare, a alergat la Maratonul de la Boston, de câteva ori, chiar a ajuns pe coperta revistei Runner’s World (Lumea alergătorului).
Devotamentul şi hotărârea ei mă făceau să mă ruşinez. În timp ce eu abia alergam 20-25 km pe săptămână, ea alerga cu rigurozitate 150 km pe săptămână. Se scula în fiecare dimineaţă la ora 4, ca să alerge cei 25 de km înainte de a merge la serviciu, şi mergea la culcare în fiecare seară cam pe la 8,30.
I-am spus că nu avea nevoie să alerge aşa de mult, ca să se bucure de o viaţă sănătoasă. De fapt, am auzit că prea multă alergare putea fi chiar dăunătoare. Dar nu vroia să slăbească ritmul. Era cu adevărat obsedată.
Desigur, era slabă ca un ogar, dar nu numai că a pierdut toată greutatea excesivă, dar a început să piardă şi calciul de care avea nevoie, făcând ca oasele ei să devină foarte fragile. Când şi-a rupt în mod misterios braţul după o căzătură minoră, doctorul a convins-o că trebuia să facă o schimbare.
Ea încă aleargă mai mult decât mine şi tocmai a terminat un maraton în San Diego, dar regimul ei de antrenare este mult mai moderat şi viaţa ei mai echilibrată.
Aşa cum se întâmplă cu toate lucrurile, o linie subţire separă disciplinatul de fanatic. Solomon prevenea chiar şi asupra faptului de a fi „prea neprihănit”, căci există pericol în toate extremele. De exemplu, până când nu a înţeles pe deplin conceptul biblic de neprihănire prin credinţă. Martin Luther s-a abţinut de la mâncare, somn şi căldură şi a studiat şi s-a rugat până la epuizare şi spaimă. Zelul lui „prea neprihănit” aproape că l-a distrus.
Echilibrul este cu siguranţă legea naturii şi o cerinţă pentru sănătatea noastră fizică şi emoţională. Bucuria noastră va veni aflând acel echilibru între muncă şi joacă, exerciţiu fizic şi odihnă, studiu şi recreare, zel religios şi în acelaşi timp calităţile de dorit ale moderaţiei, răbdării şi toleranţei.
Ce poţi face ca să trăieşti o viaţă mai echilibrată?
Larry Richardson