„Renunţarea la Facebook și Instagram m-a făcut să-mi dau seama că le folosesc pentru a-mi bloca emoţiile reale cu like-uri. Mă îngrijoram despre unde voi locui anul viitor? Plonjam în Instagram. Mă urzica mintea de gândul taxelor fiscale? Deschideam Facebook”, povestește jurnalista Lydia Smears despre saga evadării în lumea digitală.

Într-unul din articolele sale din The Guardian, jurnalista Lydia Smears povestește despre meandrele renunţării la aplicaţiile de socializare de pe telefonul său, după ce a remarcat că obișnuia să evadeze în lumea digitală ori de câte ori contururile lumii reale începeau să se tulbure.

Curând, reţelele de socializare au devorat orele serii, timpul de prânz și cel din călătoriile cu trenul, cu o foame tot mai anevoios de astâmpărat: câteva minute pe Facebook, câteva pe Instagram, apoi pe Messenger, ca să constate că între timp apăruse ceva nou în prima reţea, așa că se învârtea în cerc.

Smears spune că a fost un număr în statisticile care descriu dependenţa de mediul online – unul dintre cei 47% de adulţi din Marea Britanie care folosesc social media zilnic.

Dependenţa de reţelele de socializare se derulează după un calapod asemănător celui al jocurilor de noroc, explică Daniel Gerrars, fondatorul organizaţiei Addiction Helper: „Cu cât te implici mai mult, cu atât îţi dorești să faci asta mai mult și cu atât te izolezi de lumea exterioară. Indiferent dacă pierzi sau câștigi, obţii în continuare acel sentiment foarte intens. Și cu cât mergi în aceeași direcţie, cu atât te izolezi mai puternic”.

În cazul ei, nu a fost vorba totuși de o adicţie reală, crede jurnalista, deși verificarea compulsivă a telefonului a determinat-o să-și șteargă aplicaţiile de socializare de pe el, păstrându-le doar în calculator, pentru că acesta nu o însoţea peste tot, cum era cazul telefonului.

După această măsură drastică, Smears s-a trezit în vria emoţiilor negative cu mult mai des decât înainte, descoperind că folosise reţeaua de socializare ca pe un anestezic menit să amorţească toate stările emoţionale inconfortabile.

De altfel, mai multe cercetări au arătat că mediul online este capabil să inducă utilizatorilor o stare foarte apropiată de ceea ce profesorul de psihologie Mihaly Csikszentmihalyi numea flow (flux).

Dincolo de foame și de somn

Arhitect al conceptului de flow, Csikszentmihalyi l-a definit drept „starea în care persoanele sunt atât de profund implicate într-o activitate, încât nimic altceva nu pare să mai conteze; experienţa în sine este atât de plăcută, încât persoanele ar face-o cu orice preţ, numai pentru plăcerea de a o face”.

Starea de flux poate fi atinsă în orice tip de activitate, mai degrabă în timp ce oamenii muncesc decât în timpul lor liber, după cum a observat Ciskszentmihalyi, iar una dintre caracteristicile acestei stări o reprezintă imersiunea în activitatea respectivă, până la punctul în care persoana pierde noţiunea timpului.

O serie de studii au trasat legături între starea de flux și cea specifică navigării în mediul online. Astfel, cercetările care au privit fluxul din perspectiva marketing-ului, au arătat că acesta poate influenţa cumpărăturile online, atitudinea faţă de învăţarea online și faţă de jocurile de noroc online.

Un studiu din 2011 a comparat subiecţi care au petrecut 3 minute pe Facebook cu cei care au fost expuși la diapozitive cu imagini din natură (condiţia de relaxare)  sau care au rezolvat o problemă de matematică (condiţia de stres). Cercetătorii au constatat că există similitudini între  simptomele psihofiziologice ale stării de flux și cele prezentate de utilizatorii de Facebook (precum ritmul respiraţiei, ritmul cardiac sau dilatarea pupilelor) care susţin ipoteza că succesul de care se bucură reţelele de socializare ar putea fi asociat cu starea afectivă pozitivă experimentată de utilizatori.

De fapt, anumite caracteristici ale stării de flux sunt foarte familiare celor care navighează online în mod frecvent – de la faptul că nu mai percep curgerea reală a timpului, până la faptul că foamea, setea sau oboseala par să se volatilizeze sau se fac resimţite cu mai multă dificultate în faţa ecranului.

Potrivit unui studiu din 2016, starea de flux ar putea fi activată în mediul digital de abilitatea designerilor de a manipula mediul online, înlăturând obstacolele din lumea reală și făcând mult mai accesibilă această stare. Una apropiată stării de flux așa cum a fost ea definită în Psihologia fericirii, prin textura experienţei, dar nu și prin finalitatea ei, pentru că fluxul deopotrivă reprezintă cauza și efectul unei performanţe de vârf, pe care n-o atingem (și nici nu ne propunem s-o facem) în social media.

În același timp, dacă fluxul reprezintă „o componentă crucială a bucuriei”, timpul petrecut în reţelele de socializare nu pare să ne ofere cine știe ce bucurie. De fapt, există dovezi care sugerează că oamenii sunt mai fericiţi atunci când se distanţează de ele.

Mai mult Facebook, mai puţină fericire

Un studiu realizat în 2015 de Institutul pentru Studiul Fericirii din Danemarca a urmărit timp de o săptămână 1.095 de persoane cu o medie de vârstă de 33 de ani, jumătate dintre ei renunţând la Facebook pentru o săptămână, în timp ce cealaltă jumătate a accesat reţeaua socială ca de obicei.

„Facebook înseamnă o bombardare constantă cu vești excelente de la toată lumea, dar mulţi dintre noi privim pe fereastră și vedem cerul și ploaia, mai ales în Danemarca. Asta face lumea Facebook-ului, unde toţi expun cele mai bune părţi ale realităţii, mult mai distorsionată prin contrast, așa că am vrut să vedem ce se întâmplă atunci când utilizatorii își iau o pauză”, a afirmat Meik Wiking, director al Institutului.

La sfârșitul studiului, 88% dintre cei care nu au intrat pe Facebook s-au declarat „foarte fericiţi”, faţă de 81% dintre cei care au folosit reţeaua de socializare. În același timp, doar 12% dintre subiecţii primului grup s-au declarat „nesatisfăcuţi”, faţă de 20% dintre utilizatorii de Facebook care au spus același lucru. De asemenea, utilizatorii de Facebook au avut cu 55% mai multe șanse să se simtă stresaţi.

Studiul a mai arătat că abstinenţa de la Facebook s-a asociat cu mai mult entuziasm, cu mai mult timp petrecut cu familia și prietenii, dar și cu mai puţine probleme de concentrare, îngrijorare sau singurătate. De asemenea, utilizatorii de Facebook au avut cu 55% mai multe șanse să se simtă stresaţi.

Wiking a declarat că echipa sa a fost surprinsă de rezultatele studiului său și și-a anunţat dorinţa de a reitera experimentul, cu voluntari dispuși să renunţe la accesarea reţelei de socializare pentru un an de zile.

În timp ce experimentul l-a convins că, în cazul său, ștergerea aplicaţia Facebook din telefon este soluţia ideală, Wiking a oferit un sfat celor care doresc să cocheteze în continuare cu platforma: „să posteze nu doar lucrurile bune care li se întâmplă, dar și o viziune mai nuanţată a felului în care decurge viaţa lor”.

Fie că au auzit sau nu despre experimentul lui Wiking, studiile sugerează tot mai mulţi utilizatori își răresc prezenţa în reţeaua de socializare sau chiar se despart de ea. Și, în timp ce este greu de deslușit motivele care animă fiecare decizie, firele comune ale acestei evadări însumate par a trece prin neîncrederea în confidenţialitatea garantată de reţea, dar și prin lipsa de satisfacţie înregistrată de navigarea frecventă prin oferta generoasă a acesteia.

Tinerii spun că există viaţă și offline, una mai fericită chiar.

Aproximativ 4 din 10 utilizatori de Facebok și-au luat o pauză de la accesarea platformei de câteva săptămâni sau mai mult, iar un sfert (26%) și-au șters aplicaţia de pe telefon în ultimul an, a arătat un sondaj efectuat în SUA de Pew Research Center, în perioada 29 mai- 11 iunie 2018, în urma a dezvăluirilor că fosta firmă de consultanţă Cambridge Analytica a colectat date despre zeci de milioane de utilizatori Facebook, fără știrea lor.

Retragerea de pe Facebook a început însă mai devreme: între 2011 și 2014, aproximativ 11 milioane de adolescenţi au părăsit platforma, potrivit unui studiu realizat de iStrategy Labs.

În 2016, The Guardian a adunat un mănunchi de impresii de la tinerii care au renunţat la Facebook și la alte reţele de socializare, sondând motivele pentru care au întors spatele acestei lumi captivante.

În cuvinte diferite, majoritatea respondenţilor au exprimat aceeași concluzie: revenirea în lumea reală i-a făcut mai fericiţi și mai productivi.

Prima impresie a fost că Facebook o să-l conecteze mai bine cu toţi prietenii lui, spune George Lincoln, care are 17 ani și locuiește în Hampshire. Într-un final, și-a dat seama că nu mai folosește aplicaţia atât de mult pentru a ţine legătura cu prietenii, cât pentru a naviga printre postări și comentarii care nu-l interesează cu adevărat. George a renunţat la Facebook, deși nu și la Messenger și crede că alegerea lui îl ajută să se concentreze pe lucruri utile, fără a mai fi afectat de distragerea constantă dată de notificările și noutăţile din reţea.

După ce a constatat cât timp irosea online, Ben (21 de ani) a renunţat la Facebook și Snapchat, în urma unei rezoluţii de Anul Nou. Este convins că schimbarea i-a adus o mentalitate mai pozitivă și crede că nu nevoia de conectare ne ţine captivi în social media, ci dorinţa insaţiabilă de atenţie și de validare.

Daisy, o fată de 23 de ani din Manchester, povestește că se simte  „mai puţin anxioasă și mai puţin ca un eșec” după ce a renunţat la Facebook. În perioada în care accesa des reţeaua de socializare, avea impresia că toată lumea călătorea, se logodea ori găsea slujbe de invidiat.

„Simţeam că toată lumea își trăia visul, iar eu eram încă acasă, cu părinţii mei, cu datoriile de la împrumutul pentru studii atârnând ca o sabie deasupra capului meu”, mărturisește Daisy. După ce s-a despărţit de prietenul ei, n-a vrut să cedeze tentaţiei de a urmări pe Facebook ce mai face, așa că a renunţat o vreme să mai acceseze reţeaua. Iar după această pauză, îndepărtarea de Facebook a venit de la sine.

Daisy este surprinsă să vadă că lumea are impresia că nu trăiești dacă nu te vede pe Facebook, bifând vacanţă după vacanţă și ieșind în oraș. De fapt, tânăra crede că abia acum simte cu adevărat gustul vieţii, al tinereţii și prieteniei, nu în anii în care posta cele mai bune imagini ale ei și aștepta să plouă cu like-uri.

În final, Daisy spune că, după ce cordonul ombilical dintre ea și reţelele de socializare a fost tăiat, nu doar că a realizat care sunt prietenii ei reali, dar a conștientizat că social media îi răpea o bucurie de neînlocuit: aceea de a împărţi veștile bune sau mai puţin roz din viaţa ei în cercul restrâns al oamenilor care contau în viaţa ei.

Înainte de a decide că noutăţile familiei – precum venirea unui bebeluș sau absolvirea copiilor – trebuie diseminate pe Facebook ca subiecte de interes general, ar fi bine să își amintești că împărtășirea veștilor bune în cercul tău de apropiaţi aduce o satisfacţie cu mult mai mare, notează scriitoarea KJ Dell’Antonia, într-un articol semnat în The New York Times.

În timp ce reţeaua de socializare poate reprezenta o adevărată mană pentru promovare, și publicitate și oferă posibilitatea constituirii unor comunităţi legate de interese comune (părinţi cu copii cu dezabilităţi, de exemplu), ea nu este locul ideal pentru a distribui informaţii personale sau pentru a obţine sprijin sau empatie în momentele delicate ale vieţii, crede Dell’Antonia, care inventariază o serie de păreri avizate pe această temă.

„Există o mulţime de dovezi că interacţiunile faţă în faţă produc un răspuns neuronal mai puternic decât orice activitate online. Empatia online valorează ceva, dar nu la fel de mult. Este nevoie de 6 îmbrăţișări virtuale ca să egaleze una reală”, afirmă Julianna Miner, profesor de sănătate globală și comunitară la Universitatea George Mason. Deși nu știe care sunt raţiunile exacte ale acestei alegeri, Miner salută evoluţia detectabilă a comportamentelor online spre o împărtășire mai selectivă a imaginilor și informaţiilor cu caracter privat.

„Interacţiunea nu se sfârșește în momentul în care distribuiţi ceva”, subliniază profesorul Stacey Steinberg, de la Centrul pentru copii și Familii al Universităţii Florida, descriind procesul prin care mintea se deconectează parţial de la activitatea curentă după ce am postat ceva în reţeaua de socializare. Poate că urmărim evoluţia copilului într-o competiţie sportivă sau modul în care se gestionează o sarcină pe care o îndeplinește pentru prima dată, dar din momentul în care am dat click pe rubrica Distribuie, suntem pe jumătate aici, și pe jumătate acolo, în lumea virtuală, urmărind validarea din partea celor care ar putea fi complet dezinteresaţi de satisfacţiile sau dezamăgirile noastre. Dacă urmărim însă imaginile respectiv cu un prieten bun sau cu un membru al familiei, modul în care faţa acestuia se aprinde de entuziasm sau rezonează cu trăirea noastră ne oferă mai mult decât o validare efemeră, scrie Steinberg, remarcând la rândul său, o selectivitate mai accentuată decât în urmă cu 5 ani a postărilor părinţilor.

Dell’Antonia povestește că s-a bucurat să fie felicitată cu multă căldură de o cunoștinţă cu care s-a intersectat într-un restaurant pentru admiterea la colegiu a fiului său mai mare. Nu reușea să-și dea seama de unde ar fi putut afla cealaltă persoană despre acest lucru însă, pentru că renunţase de multă vreme să-și mai facă publice noutăţile din viaţa personală. Traseul pe care circulase vestea era însă unul clasic – un coleg al fiului ei îi povestise mamei, care la rândul ei a transmis noutatea altcuiva. Modul „perfect” de a disemina o veste bună, crede Dell’Antonia.

Exportarea momentelor noastre de suflet în spaţiul online se poate termina cu o avalanșă de like-uri și de emoticoane sau nu. Ceea ce câștigăm însă este infim faţă de ce pierdem atunci când nu trăim realitatea cu conștienţa fiecărui moment irepetabil pe care-l avem. Ceea ce ne fură platformele online nu e doar timpul nostru, adică viaţa. E vorba și de bucuria din căușrul fiecăei clipe în care atingem, gustăm, iubim și lăcrimăm, în loc să ne trudi să distingem, ca un regizor pretenţios, unghiul din care viaţa noastră pare mai scânteietoare celorlalţi.