În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri… Eu Mă duc să vă pregătesc un loc… Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine. – loan 14:2,3
Timp de mulţi ani am locuit peste râu, în pădurile liniştite ale casei de la munte. Din cauza mediului înconjurător, întotdeauna am încercat să ţinem fânul mai la depărtare de clădiri, ca să nu ardă şi acestea în caz de incendiu în zonă, în special după câţiva ani de secetă.
Apoi, într-o zi, a venit vestea despre un incendiu în pădure la doar câţiva kilometri de noi. Atâta timp cât vântul sufla în direcţia bună, noi nu eram în pericol, aşa că nu ne-am făcut griji. Cu toţii eram ocupaţi cu activităţile noastre cotidiene, soţul meu lucra în grădină, iar eu încercam să fac conserve cu fructe şi legume pentru iarnă.
Un apel telefonic, urmat de o vizită din partea şerifului, ne-a informat că trebuia să evacuăm. Care erau cele mai importante lucruri pe care să le luăm în cazul în care nu am mai fi avut la ce să ne întoarcem? Chiar în acel moment a sunat fiica noastră şi asta ne-a ajutat să luăm o hotărâre. Nu a durat mult până am făcut bagajul şi eram deja în drum spre oraş. Parcursesem acel drum de multe ori, dar întotdeauna am ştiut unde mergeam şi când urma să ne întoarcem. A fost un simţământ foarte ciudat să ştim că temporar eram oameni ai străzii, fără o casă! La biserică îi ajutam adesea pe oamenii străzii care trăiau în corturi sau în maşini. Acum noi eram exact în aceeaşi situaţie.
Nişte prieteni s-au oferit să ne primească la ei şi, în fiecare zi, mergeam la Crucea Roşie pentru hrană, pentru informaţii despre incendiu şi îi vizitam pe vecinii care au fost evacuaţi la fel ca noi. Uneori în aer se simţea fum şi erau greu să şi respiri. În timp ce mergeam cu maşina înspre adăpost pentru a lua prânzul, în a noua zi am fost sunaţi şi ni s-a spus că drumul din vecinătatea casei noastre fusese deschis. Puteam merge acasă! În dimineaţa următoare, ploua afară când mergeam cu maşina pe drumul acela bine cunoscut. Erau stropi de binecuvântare, prima ploaie din ultimele patru luni. Totul era bine acasă şi pisicile noastre, pe care nu le-am putut lua cu noi, ne-au întâmpinat bucuroase.
Curând va trebui să ne părăsim din nou casa. Nu ne va fi greu să plecăm — de această dată vom merge înspre un loc mult mai bun, spre locurile pregătite de Tatăl nostru ceresc pentru noi. El vine să ne ducă acolo! Rugăciunea mea este ca noi să fim pregătiţi pentru această mutare, împreună cu familia, vecinii şi prietenii.
Betty J. Adams