Fără panică

Devoțional zilnic 16 mai 2019

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: “Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” Iosua 1:9

Credem noi lucrul acesta? Credem că Domnul Dumnezeul nostru este cu noi în TOT ce vom face? Atunci, dacă credem, de ce tot ne este teamă de un lucru sau altul?

De când mă știu, am o teamă teribilă de a vorbi în public. Întotdeauna mă gândesc la ce e mai rău și asta mă dărâmă. S-a întâmplat la un moment dat, să fiu pusă să vorbesc, iar cale de întoarcere nu mai era. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă panichez. Mă gândeam ce scuză să inventez, numai să nu mă prezint, însă nu puteam să fac nici asta pentru că nu-mi era în fire. Apoi mi-am îndreptat atenția către Dumnezeu. În Biblie spune clar: Domnul Dumnezeul meu este cu mine în tot ce voi face, ce pot să-mi facă niște oameni?! Gândul acesta mi-a oferit încredere și îmbărbătare. Așa am reușit să prezint ce aveam de prezentat chiar mai bine decât mă așteptam, iar după aceea sufletul meu a fost cu adevărat împlinit. 

Nu este minunat să avem un Dumnezeu atât de bun care îți promite că este cu tine în tot ce vei face. Ce avem noi de făcut este doar să credem că nu vom fi singuri în greutățile noastre și să venim înaintea Lui cu cereri și mulțumiri.

Așa că pentru provocările zilei de astăzi încrede-te în Domnul. El te întărește și te îmbărbătează!

Laura Elisa Delcea, instructor explo, Craiova-centru

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro