Ştiu faptele tale: căci nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. – Apocalipsa 3:15,16
În copilărie, am auzit vorbindu-se franceza destul de mult în familia mea lărgită. Mama şi bunica mea adesea stăteau în bucătărie şi vorbeau în franceză, apoi în engleză, iar uneori un amestec din amândouă limbile (frangleza). În liceu, am hotărât, normal, să studiez franceza, ca limba a doua. În primul an m-am descurcat destul de bine. În al doilea an, am stat lângă nişte băieţi care îşi petreceau toată ora întrerupându-mă şi pălăvrăgind, aşa că nu am învăţat prea mult. Într-un final, nu ştiam mai mult decât ştiusem înainte de cei doi ani de franceză.
Am încercat să învăţ pe cont propriu de multe ori şi în multe feluri de-a lungul anilor. Am cumpărat cursuri de învăţare a limbii franceze, dar nu am studiat după ele. Ascult radio în limba franceză în maşină şi primesc un mail cu un cuvânt în limba franceză pe zi, deşi sunt de obicei prea ocupată să-l citesc, darămite să-l învăţ. Am învăţat chiar nişte versuri în limba franceză, pentru a putea cânta, dar nu ştiu întotdeauna exact ce cânt. De exemplu, am învăţat un cântec franţuzesc vechi, care credeam că este despre prietenia dintre un bărbat şi calul său bătrân, pentru a afla mai târziu că acel cântec era despre un om şi vecinul său care mâncau un cal. Aş fi avut mai mult succes în a vorbi fluent limba franceză dacă aş fi luat lucrurile în serios. Dacă aş urma nişte cursuri, dacă aş citi cărţi în franceză şi le-aş traduce, dacă aş asculta radio doar în franceză, dacă aş urmări la televizor sau filme doar în limba franceză sau dacă aş face excursii în Franţa sau în Quebec, franceza ar deveni o parte din mine şi nu ar mai fi un lucru despre care aş şti câte puţin.
În acelaşi mod, dacă citesc câte puţin din Biblie, dacă mă rog puţin, dacă ascult muzică creştină uneori, dacă mă duc la biserică din când în când, toate acestea sunt lucruri bune. Dar nu-mi vor aduce o viaţă spirituală cu adevărat vie. Dumnezeu nu doreşte să cochetăm cu El, ca şi cum ar fi un hobby. El vrea să ne scufundăm în El. Doar aşa vom putea avea o relaţie vie cu El. Dacă dorim să avem o relaţie strânsă cu Dumnezeu, trebuie să ne umplem fiecare parte a zilei cu El, nu doar anumite părţi. Să ne înconjurăm cu prezenţa lui Dumnezeu prin orice mijloc posibil. Astfel, îl vom cunoaşte şi vom fi cunoscuţi de El într-un mod în care să nu-I vină să ne verse din gura Lui.
Celeste Perrino-Walker