Final în forță (I)

Devoțional zilnice 22 noiembrie 2018

De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr! – 1 Tesaloniceni 5:11

Cursa anuală care are loc la o tabără creştină începe să devină o tradiţie de familie. În fiecare an alerg alături de cumnata mea, Melissa, fiica ei, Kaleigh, şi verişoara mea, Pam. Nu este singura cursă de cinci kilometri în care alergăm toate patru, dar este cea mai rece dintre toate, pentru că are loc la final de noiembrie. Anul acesta erau şi câţiva centimetri de zăpadă. Cursa are şi dealuri pe alocuri. Unele dintre acele zone devin rapid noroioase, deoarece sute de oameni aleargă pe acolo în dorinţa lor de a termina cursa.

Nu alergam pentru a obţine un timp bun. Scopul meu era să trec împreună cu Melissa linia de sosire. Ea vrea să alerge şi vrea un final în forţă. Dar împărţindu-se între serviciu, copii şi şcoală, nu-i mai rămânea prea mult timp de antrenament. Aşa că m-am hotărât să o încurajez şi să n-o las să renunţe. În timp ce Kaleigh şi Pam alergau cu mult în faţa noastră, eu şi Melissa ne îndreptam încet spre ţintă.

Mai erau alte câteva femei care alergau pe lângă noi. Uneori, ele ne-o luau înainte. Alteori le întreceam noi. Încercam să le încurajez pe fiecare dintre ele. Am remarcat-o pe una dintre femei. Când încetineam pentru a-i permite Meliseei să-şi tragă răsuflarea, ea ne depăşea. Odată ajunsă înaintea noastră, avea nevoie să încetinească şi să-şi tragă răsuflarea. Atunci o depăşeam noi. Când am ajuns la ultimul kilometru, alergam cot la cot cu ea. Am vorbit cu ea şi am aflat că numele ei era Serena şi că aceasta era prima ei cursă de cinci kilometri. Prietenele o încurajaseră să participe, dar o luaseră înainte şi o lăsaseră în urmă. Era o tânără cu doi copii mici acasă şi se chinuia să termine. Am încurajat-o să treacă linia de sosire cu noi. Mai aveam de urcat un deal, apoi ne apropiam de un final în forţă – o coborâre de aproximativ două sute de metri. O altă femeie, Diana, s-a alăturat grupului nostru, iar eu am încurajat-o să ţină pasul cu noi şi să termine în forţă.

Pam şi Kaleigh ne aşteptau, iar noi ne-am început urcarea pe ultimul deal. Ele terminaseră şi se întorceau să ne însoţească pe noi la linia de finiş. Împreună, toate şase, am urcat ultimul deal şi ne-am început coborârea. Le-am încurajat pe toate să alerge şi să termine în forţă. „De aici nu o putem lua decât la vale!”

Astăzi, trage cel puţin o persoană care se luptă în cursa vieţii în cercul tău de susţinere.

Tamyra Horst

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro