Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.” (Luca 15:22)
Cele trei parabole spuse de Isus vorbesc despre căutarea celor pierduți, cât și despre bucuria care este în ceruri cu ocazia găsirii lor.
Prima parabolă vorbește despre oaia pierdută (Luca 15:3-7), a doua despre drahma pierdută (v. 8-10), a treia este o copleșitoare întâmplare despre fiul pierdut(v. 11-32). De fapt, aceste întâmplări sunt despre noi, dar au și o dimensiune divină, pe care o lăsăm în general neexplorată. Aceasta este „dragostea risipitoare a Tatălui”, manifestată în permanență față de noi.
Această dragoste a Tatălui nu poate să rămână indiferentă față de nevoile noastre. El cunoaște lipsa noastră de cunoștință (nu cunoaștem drumul spre acasă), incapacitatea noastră (nu știm că suntem pierduți, cu atât mai puțin cum să ajungem acasă). Nu am fi cunoscut profunzimea, existența veșnică, neschimbătoare a dragostei divine, dacă nu le-am fi văzut manifestate în această dragoste risipitoare a Tatălui.
El a manifestat înțelegere și atunci când ne-a oferit libertatea de alegere, iar noi am ales să plecăm de acasă, cerându-ne partea ce ni se cuvine. O, cu cât de puțin ne mulțumim câteodată, deși totul este al nostru! Aceeași dragoste a manifestat-o față de noi atunci când, risipind totul, ne-am întors acasă.
El manifestă una dintre componentele dragostei divine față de noi: încrederea. „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.” Ne-a pus la dispoziție partea care ni se cuvine, ca și când noi am ști cum să o folosim. Nici măcar un sfat nu ne-a dat: „Fiule, ai grijă ce faci cu ea!” A manifestat aceeași încredere și atunci când am risipit totul: ne-a încredințat tot ce avea, reabilitându-ne pe deplin.
Încrederea este o componentă importantă a dragostei. În fond, dragostea nici nu există fără încredere, iar când ne încredem în oameni, îi iubim, deoarece dragostea se manifestă prin încredere. Nimic nu putem face fără dragoste. Fratele mai mare a fost incapabil să manifeste dragoste față de fratele risipitor. Comportamentul lui denotă faptul că el, dacă ar fi fost în locul tatălui, nici nu l-ar fi primit acasă.
Dumnezeu manifestă o încredere fără margini față de toți oamenii. El ne iubește și pe noi, deși nu suntem cu nimic mai buni. Din această atitudine a lui Dumnezeu față de noi trebuie să învățăm că este mai bine să avem încredere în oameni, chiar dacă ne-au înșelat așteptările, decât să evităm relațiile interumane.
Tiberiu Szasz, pastor, Conferința Transilvania de Nord