Fiul risipitor

Devoțional zilnic 25 aprilie 2019

Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea. (Luca 15:11-12; citiți și v. 13-32)

Domnul Isus a rostit pilda cu oaia pierdută, pilda cu banul pierdut și cea a fiului risipitor pentru a răspunde cărturarilor și fariseilor care îl acuzau că alege tovărășia păcătoșilor; în aceste parabole, El a arătat că misiunea Sa în lume nu era să aducă nefericire, să condamne și să distrugă, ci să caute ce era pierdut. Căci aceștia aveau nevoie de un Mântuitor.

Fiul risipitor nu era un fiu supus, nu era unul care să asculte de tatăl său, ci unul care voia să meargă pe propria cale. Simpatia, duioșia și iubirea tatălui fuseseră interpretate greșit și, cu cât tatăl acționa cu mai multă răbdare, bunătate și bunăvoință, cu atât mai răzvrătit devenea fiul. El socotea că libertatea sa era restrânsă, căci pentru el libertatea însemna dezmăț și, deoarece tânjea să fie independent față de orice fel de autoritate, el a fugit de toate restricțiile din casa tatălui său și curând și-a cheltuit banii într-un trai destrăbălat. În țara unde s-a dus a venit o foamete mare și, fiindu-i foame, ar fi vrut bucuros să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii. (…)

Nu era nimeni care să-i spună: „Nu fă asta că o să-ți faci rău. Fă asta, că așa e bine.” Lovit de foamete, s-a lipit de unul dintre locuitorii țării aceleia. El a fost trimis să facă cea mai umilitoare muncă – să păzească porcii. Deși pentru un iudeu aceasta era cea mai înjositoare muncă, era dispus să facă orice, atât de disperată era starea lui.

Suferea cumplit de foame și nu avea ce să mănânce și, în aceste împrejurări, își aduce aminte că tatăl său are pâine îndeajuns și de rezervă și se hotărăște să se întoarcă la tatăl său. A luat degrabă această decizie și nu a mai stat pe gânduri. „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.”

Casa părintească arăta la fel ca atunci când o părăsise, însă ce schimbare se petrecuse cu el. Tatăl nu îi dă ocazia să spună: „Fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Primirea care i s-a făcut îi dă asigurarea că a fost repus în calitatea de fiu. – Signs of the Times, 29 ianuarie 1894

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro