Ghehazi – căpătuială buclucașă

Devoțional zilnic 8 iunie 2019

După aceea, s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea stăpânului său, Elisei i-a zis:„De unde vii, Ghehazi?” El a răspuns:„Robul tău nu s-a dus nicăieri.” 2 Împărați 5:25

Ezitarea lui Ghehazi de a recunoaşte că a lipsit între timp de acasă era suspectă. El avea motive să se teamă de urmări, aşa că a preferat să treacă sub tăcere isprava deposedării lui Naaman de darurile sale. Numai că fapta sa era mult prea gravă pentru a fi trecută cu vederea. I .ecţia de modestie şi sobrietate pe care i-o oferise Elisei lui Naaman a fost distrusă cu premeditare şi josnicie de slujitorul său pus pe căpătuială.

Naaman putea prea bine să se gândească că Elisei fusese nemulţumit de prea puţina lui insistenţă. El putea crede că Elisei ar fi râvnit să aibă toate cadourile oferite, dar că aştepta mai multe îmbieciuni şi ploconeli. Cât de departe putea merge Naaman cu mintea, pe drept cuvânt, dacă prezentările lui Ghehazi ar fi fost adevărate! Dar minciuna şi trucurile sale, în numele interesului personal meschin şi camuflat, au produs un rău mult mai mare decât era dispus Ghehazi să recunoască.

Atunci când iubirea de bani şi goana după înavuţire orbesc mintea, judecata sănătoasă lasă locul unui comportament josnic. Pierderile pe care le produce un asemenea mod de a fi asupra altora devin incalculabile. Imaginea publică este grav deteriorată şi vor trebui eforturi foarte costisitoare pentru a recupera paguba produsă pentru câţiva gologani în plus. Obrazul subţire cu cheltuială se ţine, iar când neglijenţa sau corupţia îl pătează, va trece multă apă pe valea Iordanului până când obrazul să-şi recapete forma şi frumuseţea originală râvnită.

Succesul la un pas de tine:

Ia-ţi timp să evaluezi realist şi curajos care sunt urmările şi pierderile pe termen lung a unor gesturi aducătoare de profit îndoielnic! Operează schimbări la timp!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro