Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. (2 Corinteni 6:17)
Ascultă varianta audio aici.
Aici se află o promisiune pentru noi, condiționată de ascultare. Dacă vom ieși din lume și ne vom separa de ea, dacă nu ne vom atinge de ce este necurat, El ne va primi. Acestea sunt condițiile ca să fim acceptați de Dumnezeu. Este ceva ce trebuie să facem noi înșine. Este o lucrare pe care noi trebuie să o facem. Despărțirea noastră de lume trebuie să fie vizibilă. Prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu. Este imposibil să fim prieteni cu lumea și în același timp să fim și uniți cu Hristos. Dar ce înseamnă să fim prieteni cu lumea? Înseamnă să ne dăm mâinile cu ei, să ne bucurăm de ceea ce se bucură ei, să iubim ceea ce iubesc ei, să umblăm după plăceri, satisfacții și să ne urmăm propriile înclinații. Atunci când ne urmăm propriile înclinații, nu putem să fim atașați de Dumnezeu; atunci ne iubim pe noi înșine și slujim propriului eu. Însă avem aici o mare făgăduință: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei.” Să ne despărțim de ce? De înclinațiile lumii, de gusturile ei, de obiceiurile ei, de moda și mândria lumii. Dacă facem acest lucru, arătând că nu suntem în armonie cu lumea, făgăduința lui Dumnezeu este a noastră. El nu spune că poate ne va primi, ci „vă voi primi”. Aceasta este o promisiune reală.
Aveți asigurarea că veți fi acceptați de Dumnezeu. Atunci, despărțindu-vă de lume, vă uniți cu Dumnezeu; deveniți membri ai familiei regale; deveniți fii și fiice ale Regelui din ceruri, adoptați în familia Sa, având susținere de sus și fiind uniți cu Dumnezeul cel infinit, al cărui braț pune în mișcare lumea.
Ce privilegiu înalt să fim astfel onorați de Dumnezeu, să fim numiți fii și fiice ale Domnului celui atotputernic! Este de neînțeles; și, cu toate aceste făgăduințe și încurajări, există mulți care le pun sub semnul întrebării și ezită. Ei se află într-o poziție nehotărâtă. Se pare că ei gândesc că, dacă ar deveni creștini, vor avea de dus un munte întreg de responsabilități în privința datoriilor religioase și a obligațiilor creștine. Există un munte de responsabilitate, o veghere care durează toată viața, o bătălie cu propriile înclinații, cu propria voință, cu propriile dorințe, cu propriile plăceri; și când privesc la toate acestea li se pare o imposibilitate să facă acest pas, să decidă dacă vor să fie copii ai lui Dumnezeu, slujitori ai Celui Preaînalt. – Signs of the Times, 31 ianuarie 1878