Sămânța care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă bună și curată și fac rod în răbdare. (Luca 8:15)
Dar dacă dragostea de lume, părerea foarte bună despre sine sau orice alte gânduri sau fapte nepotrivite ajung să ne biruiască, ne vom pierde noi încrederea în Domnul Isus sau în noi înșine? Se întâmplă oare acest lucru din cauză că Domnul Isus ne-a părăsit sau nu ne-a acordat harul Său? Nu, ci este din cauză că noi nu am făcut ce ne-a spus Domnul să facem: „să veghem în vederea rugăciunii”, „să ne rugăm întotdeauna” și „să ne rugăm neîncetat”.
Cum poate fi sănătos sufletul tău dacă neglijezi rugăciunea și nu ai comuniune cu Domnul Hristos, sursa oricărei lumini spirituale, a vieții și a puterii? Noi trebuie să avem o legătură continuă cu El, căci este Susținătorul nostru. El este Pâinea care S-a coborât din cer. Să fim împlinitori ai Cuvântului Său și vom avea viață și putere spirituală. Trebuie să mergem adesea la Domnul, să-I adresăm cereri, pentru că rugăciunea aduce imediat sufletul în legătură cu Dumnezeu prin Hristos. El este Calea, Adevărul și Viața. Dacă creștinii eșuează, acest lucru se întâmplă din cauză că ei nu se supun ordinelor Comandantului suprem. Ei sunt luați prin surprindere; ei nu sunt asemenea Domnului Hristos. Neglijarea rugăciunii înseamnă dezastru pentru suflet, pentru că vei ajunge să cedezi cu nepăsare în fața ispitei. Dar dacă ajungi să cedezi, nu înseamnă că trebuie să-ți pierzi încrederea în Dumnezeu; renunță la încrederea în tine însuți și du-te cât mai aproape de Hristos.
Domnul Hristos nu trebuie să fie acuzat de rezultatele neglijenței și indeciziei noastre. Acela care Și-a dat viața pentru cei căzuți apreciază valoarea unui suflet. El nu va da greș niciodată în a-Și face partea Sa și nici nu Se va descuraja. El nu-l va părăsi niciodată pe cel care a greșit, pe cel ispitit sau încercat. „Harul meu îți este de ajuns.” „Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre.” El cântărește și măsoară orice ispită înainte de a o îngădui. (…)
Împotrivirea pe care o întâmpinăm s-ar putea să ne fie de folos din multe puncte de vedere. Dacă este suportată, ea va dezvolta virtuți care nu ar fi apărut vreodată dacă creștinul nu ar fi avut nimic de îndurat. Credința, răbdarea, îndelunga răbdare, înclinația spre cele cerești, încrederea în Providența divină și simpatia autentică față de cel greșit constituie urmările suportării încercării…
Dacă Cuvântul este primit într-o inimă bună și sinceră, sufletul încăpățânat va fi supus, iar credința, apucând făgăduințele și bizuindu-se pe Domnul Isus, va fi biruitoare. – Review and Herald, 28 iunie 1892