În iertare

Devoțional zilnice 27 mai 2018

2

0

Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! (Luca 23:34)

Hristos este exemplul nostru. El S-a aşezat în fruntea familiei omeneşti pentru a aduce la îndeplinire o lucrare de o importanţă pe care oamenii nu o înţeleg, pentru că ei nu-şi dau seama de privilegiile şi posibilităţile ce le stau înainte ca membri ai familiei omeneşti a lui Dumnezeu. (…) Mila Sa nu a fost slăbiciune, ci o putere teribilă de a pedepsi păcatul (…), şi totuşi o putere care să nască iubirea omenirii. Prin Hristos, Dreptatea poate să ierte fără a sacrifica nici măcar o iotă din înalta ei sfinţenie. (General Conference Bulletin, 1 octombrie 1899)

Hristos ne-a învăţat să ne rugăm: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” şi a adăugat: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:12,14). (…)

Dacă cineva v-a greşit şi este prea mândru şi prea încăpăţânat să spună: „Îmi pare rău”, nu veţi merge voi la el să-i spuneţi: „Te iubesc de dragul lui Hristos şi te iert pentru ce mi-ai făcut”? Isus va fi martor la această faptă de iubire şi o va aproba; şi cum le faceţi voi altora, la fel vi se va face şi vouă. (Youth’s Instructor, 1 iunie 1893)

Trebuie să avem un spirit milostiv, de compasiune faţă de aceia care ne-au greşit, fie că şi-au mărturisit sau nu greşelile. Dacă ei nu se vor pocăi şi nu vor mărturisi, păcatele lor vor rămâne scrise în cărţile din cer şi vor fi confruntaţi cu ele în ziua judecăţii; dar, dacă spun: „Îmi pare rău, mă pocăiesc”, atunci (…) trebuie să-i iertăm din inimă, cu mărinimie, pentru ce ne-au greşit. (Loc. cit.)

Adevărata fericire nu constă în a avea bogăţii sau poziţii înalte, ci în a avea o inimă curată,curăţită prin ascultarea de adevăr. (…) Fiecăruia îi este dată ocazia de a apune în practică principiile Cerului. Iertarea greşelilor care ni s-au făcut, nu răzbunarea lor este o manifestare a acelei înţelepciuni care este adevărata bunătate. Iubirea de oameni pe care Domnul a lucrat-o în noi este o manifestare a adevăratei transformări a caracterului. (Letter 229, 1905)

2

0

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro