Invențiile lui Dumnezeu

Devoțional zilnic 30 iulie 2019

Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci. Daniel 12:3

Dacă vom căuta pe internet cei mai înțelepți oameni care au trăit pe pământ vom fi direcționați către Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Issac Newton, Galileo Galilei, etc. Sunt mulți oameni care îi califică pe cei deștepți ca fiind înțelepți și invers. Biblia vorbește de aproximativ 420 ori despre înțelepciune, cam de 10 ori la fiecare 28 de pagini. Acest lucru atestă importanța acestui subiect. Cine a fost cel mai înțelept Om care a trăit pe acest pământ? Isus este înţelepciunea noastră. 1 Corinteni 1:30 

El, nu doar că posedă înțelepciunea, ci El reprezintă Modelul Suprem al Înțelepciunii, iar creștinii, trebuie să-I calce pe urmele și să strălucească asemenea Lui. De fapt, de-a lungul istoriei umane aceștia au luminat prin invențiile înțelepciunii (90% din invenții vin din creștinism): 

• creștinii au inventat spitalele; 

• creștinii au inventat universitățile; 

• creștinii au fost inițiatorii educației publice, gratuite; 

• creștinii au început orfelinatele

Oare câte invenții se mai află încă închise în seiful lui Dumnezeu, așteptând doar oameni înțelepți și timpul potrivit pentru a fi scoase? Este timpul ca Înțelepciunea să strălucească și prin tine…azi și în veci de veci!

Lucian Răcilă, director departament educaţie

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro