Ioan Botezătorul – smerenie nobilă

Devoțional zilnic 19 iulie 2019

Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Matei 3:11

Uneori, o personalitate puternică ridică probleme serioase în legătură cu limitele personale şi ale misiunii sale. Marile abuzuri din istoria umanităţii au avut la bază personalităţi puternice cu acces la putere. Cum nu există sisteme perfecte de prevenire a dictaturii şi tiraniei, calea spre ele a fost permanent deschisă.

loan Botezătorul nu a fost în pericolul de a săvârşi abuzuri, pentru că era permanent conştient de misiunea sa de a pregăti calea Domnului. Centrul predicării şi al reformelor sale era Cel care venea după el. loan avea grijă să sublinieze, în predicile şi în convorbirile sale particulare, rolul în mântuire pe care îl are lucrarea sa, în comparaţie cu cea a lui Hristos.

loan nu înceta să sublinieze diferenţa calitativă dintre el şi Mesia, dintre lucrarea lui şi lucrarea Acestuia. El se prezenta ca unul care nu era vrednic să-I dezlege sau să-I ducă încălţămintea lui Hristos. În timp ce loan boteza cu apă, Domnul era prezentat ca oferind botezul Duhului Sfânt. Iar ca imaginea să fie convingătoare, loan vorbea de botezul cu foc – simbolul Duhului Sfânt.

Măreţia lui loan Botezătorul constă în faptul că a rămas permanent în limitele postului său de înainte-mergător şi de pregătitor al drumului Mântuitorului. Nu înseamnă că nu a avut parte de descurajări şi decepţii, dar şi-a acceptat rolul cu decenţă şi disciplină personală.

Succesul la un pas de tine:

Pentru că succesul tău depinde de claritatea înţelegerii şi consecvenţa îndeplinirii rolului personal, merită să-ţi iei timp pentru a evalua lucrurile!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro