Iubește cu toată inima

Devoțional zilnice 3 ianuarie 2019

Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. (Deuteronom 6:5)

 
Până nu de mult (câteva decenii în urmă) în Papua Noua Guinee puteai găsi triburi de canibali. Uneori triburile acestea exersau anumite ritualuri, cântece și dansuri, culminate cu ceea ce se numeau “cântece criminale”. În timpul acestor cântece ei strigau înaintea dumnezeului numele celor pe care doreau să îi omoare. Odată ce aceste triburi au devenit creștine, ele au păstrat o parte din obiceiurile lor printre care și cântecele acestea. Acum însă ei nu mai strigă numele persoanelor pe care le urăsc, ci păcatele pe care le urăsc, cerându-I lui Dumnezeu să le distrugă. Au înțeles că a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima lor înseamnă a recunoaște păcatul ca pe un dușman, și au ales să nu îi dea voie să ocupe nici un loc în inima lor. Nu îți dorești ca anul acesta să fie un an în care să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta? Dacă da, spune-I și cere-I să îți ofere biruința asupra oricărui păcat care își dorește să îți ocupe inima.
 

Benjamin Stan

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro