Mesaje pe telefon

Devoțional zilnice 29 octombrie 2018

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina în întuneric”, ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. – 2 Corinteni 4:6,7

Am început să le scriu fetelor mele mesaje pe telefon cu texte bibice. Trimiterea de mesaje scrise de pe telefon a devenit rapid un lucru popular imediat ce a apărut. Iar acum multe companii de telefonie oferă mesaje nelimitate.

Dar acest lucru are şi dezavantajele sale; părinţii sunt îngrijoraţi că ai lor copii petrec prea mult timp preţios scriind mesaje. Se întreabă: Oare ce fel de mesaje trimit? Atenţia oamenilor poate fî cu uşurinţă distrasă de la lucrurile importante, deoarece aşteaptă sau primesc întotdeauna mesaje. Comunicarea prin mesaje scrise pe telefon a diminuat comunicarea faţă către faţă şi a avut un impact negativ, în anumite cazuri, asupra abilităţii oamenilor de a scrie corect. Atunci când comunicăm prin mesaje pe telefon nu transmitem şi expresii faciale, lucru ce ne poate izola unii de alţii.

Aşa cum am menţionat anterior, folosesc mesajele scrise ca o metodă de a-i încuraja pe alţii. Caut zilnic versete din Biblie pe care mă simt îndemnată să le trimit membrilor familiei şi prietenilor. Am descoperit aşa nişte texte unice, pline de făgăduinţe importante din partea lui Dumnezeu.

Primesc răspunsuri la mesajele mele de genul: „Amin. Îţi mulţumesc. Rămân credincios. Îţi mulţumesc pentru această binecuvântare.”; „Amin, cred şi cer aceasta în Isus Hristos. Mesajul a venit chiar la timp. Aveam nevoie de el. Dumnezeu este uimitor. Rugăciunile tale mi-au înălţat sufletul în Numele lui Isus.” Prietenii şi rudele mele apreciază mesajele mele cu texte din Biblie, iar eu pot da mărturie cu ajutorul lor.

În calitate de creştini, folosim cuvântul mesaj şi cu referire spirituală. Astăzi folosim acest cuvânt şi pentru a ne referi la trimiterea unui text prin intermediul telefonului. Trimiterea de mesaje este o ocazie de a ne întări şi a ne alina unii pe alţii în fiecare zi, în special acum, că avem mesaje nelimitate.

Fă din această activitate un lucru pozitiv. Regândeşte activitatea de trimitere de mesaje şi atinge sufletul unei persoane. Trimite cuiva un mesaj din Cuvântul scris al lui Dumnezeu.

Margo Peterson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro