Mijloace de amăgire

Devoțional zilnice 2 februarie 2018

„ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire.” Efeseni 4:14

Pe o vale strâmtă, într-un codru des, își avea casa un vânător priceput și puternic. Întotdeauna când se hotăra să vâneze, își lua pușca și cutreiera codrii și munții în căutarea vânatului. Dar odată cu trecerea anilor, vânătorul a început să îmbătrânească și să-și piardă din putere, așa că începu a face planuri viclene spre a amăgi vânatul și a-l atrage spre casa lui.

După mulți ani în care a continuat să vâneze chiar în curtea casei lui, a hotărât să divulge secretul. Cum făcea? A aflat că mistreților le plac nucile, așa că a adunat multe nuci și, pentru a le face și mai gustoase, le fierbea în apă cu sare. După aceea, cu desaga plină de nuci pe umăr cutreiera cărările. Unde vedea urmă de mistreț lăsa o nucă, apoi se îndrepta spre casa lui lăsând pe drum două nuci, apoi trei, apoi patru, și tot așa până când în curtea casei lui, în fața cerdacului, făcea o mică grămadă. Atunci când mistreții găseau nucile, continuau să caute alte și alte nuci sărate, până când ajungeau în fața cerdacului, unde bătrânul vânător aștepta moțăind în jilțul său momentul în care mistreții se ospătau din grămăjoara de nuci.

Poc! Poc!… Și gata. Avea acolo, chiar în fața ușii, ceea ce își dorea. Cum? Prin „șiretenia lui în mijloacele de amăgire”.

O! Cât de mulți copii și tineri nu sunt amăgiți cu un miros sau cu un gust care pe zi ce trece vrea tot mai mult. Și uite-așa, marele amăgitor reușește să ne atragă exact acolo unde a plănuit – să ne prindă în plasa lui.

Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro