Minuni în ambalaje

Devoțional zilnice 8 decembrie 2018

Aleargă, şi nu obosesc. – Isaia 40:31

Harul care ne susţine permanent este unul dintre cele mai pregnante răspunsuri la rugăciune, una dintre cele mai mari minuni. Poate că nu pare o minune, dar, după părerea mea, este una dintre cele mai mari şi mai rodnice bucurii ale creştinismului. Harul este capacitatea de a rămâne în Hristos, de a rămâne perseverent într-o dificultate şi de a rămâne pe cale până la reuşită. Este o speranţă, o determinare şi o perseverenţă întipărită de Dumnezeu, care ne face în stare să mergem înainte, nu înapoi în viaţa creştină.

„Omul a fost înzestrat de la început cu puteri nobile şi cu o minte echilibrată. El era… În armonie cu Dumnezeu.” Vreau să fie la fel. Intru totul la fel. Tu vrei? E nevoie de timp semnificativ petrecut cu Dumnezeu, de multă rugăciune şi de activitate intensă pentru a avea parte de acest gen de minune. Şi e o luptă. Nu e ceva rapid, dar e ceva cert. Nu e ceva strălucitor, dar e ceva înălţător. Minunile şocante sunt minunate, dar ele nu ne maturizează. Minunea creşterii în Hristos nu pare deloc o minune. Dumnezeu ne eliberează pe măsură ce îi ascultăm vocea, îl prindem de mână, rezistăm în faţa înclinaţiilor pe care le avem şi facem ceea ce ne spune.

Firea e puternică. „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului” (Galateni 5:17). Eu provin dîntr-un mediu foarte violent şi instabil şi am început să fug de acasă de la cinci ani. Am cochetat cu diferite stadii ale răului mulţi ani la rând, inclusiv cu o tulburare gravă de alimentaţie timp de 20 de ani. Dumnezeu ştie ce îl aşteaptă când reuşeşte să ajungă la noi şi, pentru El, nu reprezentăm nicio problemă.

Minunea 1: îmi captează atenţia, nu doar o dată, ci în fiecare zi. Şi tu îi poţi mulţumi pentru aceasta, pentru că citeşti aceste rânduri, deci cumva ţi-a captat atenţia.

Minunea 2 (la fel de uimitoare): Obişnuiam să fug spre rău şi spre păcat, dar acum fug de ele. Dacă mă împiedic, mă ridic şi continui să alerg în direcţia cea bună. Dacă eşti pe deplin a lui Hristos, ştii ce înseamnă acest proces. Dacă nu eşti, te invit să faci acest pas spre predarea totală.

Minunea 3: Perseverenţa – care zice aşa: „Nu îmi pasă cât o să dureze; nu îmi pasă cât va fi de greu, o să cred în făgăduinţe, o să fac ce ştiu că trebuie, nu ce simt că am chef, şi merg înainte prin credinţă.” Credinţa nu este biruinţa care evită problemele din această lume, este biruinţa care învinge problema păcatului din această lume.

Vicki Griffin

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro