Născut pentru muzică (2)

Devoțional zilnic 2 aprilie 2018

Domnul, Dumnezeul din mijlocul tău, Cel Viteaz, te va izbăvi; Se va bucura de tine cu mare bucurie, te va linişti cu dragostea Lui şi Se va bucura de tine cu cântări. – Ţefania 3:17 (trad, din limba engleză)

Tatăl meu pasionat de muzică, regretatul Wayne Hooper, mă încuraja să cânt în gând un imn atunci când mă simţeam stresată sau când nu puteam să adorm noaptea. Îmi spunea că în felul acesta aveam să mă calmez, să scap de anxietate şi să-L las pe Dumnezeu să mă liniştească cu dragostea Lui.

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă trezesc din somn pe la trei şi jumătate noaptea şi să tânjesc ca Dumnezeu să mă liniştească cu dragostea Lui. Cu câtă disperare m-am agăţat de promisiunea aceasta când am suferit de pe urma căsniciei destrămate, ca mamă singură cu copii de vârstă şcolară, şi când am căutat să-mi recapăt încrederea şi să-mi regăsesc sensul în viaţă! Dumnezeu m-a susţinut atunci când scumpul meu tată se stingea din viaţă din cauza unui cancer osos metastatic. De curând, m-am abandonat cu o încredere tot mai profundă în braţele puternice ale lui Dumnezeu când dragul meu frate mai mic a decedat în urma complicaţiilor cauzate de blocajul hepatic, la numai un an după transplant. În cele treizeci şi două de zile cât l-am vegheat la terapie intensivă, am înălţat către Dumnezeu rugăciunile mele tăcute, dar şi cântările. El m-a încurajat prin versurile imnurilor „Turn Your Eyes Upon Jesus” (în limba română, imnul „Când eşti apăsat de durere”) şi „We Have This Hope” (în limba română, imnul „Sfânta speranţă”).

Eu cred că Dumnezeu ne-a creat pe toţi cu ureche muzicală şi spirituală. El ne vorbeşte prin versurile sfinte şi prin melodiile frumoase, ridicându-ne spiritual şi modelându-ne caracterul, pe măsură ce ne adâncim relaţia cu El. Când rostim în rugăciune cuvintele imnurilor cunoscute, credinţa noastră se întăreşte şi primim de la Dumnezeu asigurarea că El este atent la detaliile vieţii noastre. Când le rostim, primim puterea Lui pentru ziua care ne stă înainte şi pacea Lui pentru lungile ceasuri ale nopţii. Ba mai mult, El promite să ni se alăture în cântare: „Se va bucura de tine cu cântări!”

Gândeşte-te! Dumnezeu Se bucură de noi cu cântări, cu vocea Sa cristalină, plină, dulce, pe mai multe octave, cu cuvintele Sale atent alese şi cu note sonore, dar plăcute, ne atrage mereu către El. Ne-a creat cu capacitatea de a răspunde cântecului Său, muzicii Sale. Ne invită ca viaţa noastră să fie un cântec care să le dea mărturie altora despre dragostea şi harul Său.

Ce-ar fi să alegi chiar acum un cântec care să-ţi dea curaj în situaţiile când te confrunţi cu probleme sau când vrei să-i slujeşti cuiva? în definitiv, şi tu te-ai născut pentru muzică!

Jan Hooper Lind

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro