Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. (…) Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele. (Psalmii 101:2)
Nimeni nu trebuie să fie insistent sau inoportun, ci noi trebuie să ne trăim în mod liniştit religia, cu un ochi îndreptat spre slava lui Dumnezeu. (…) Apoi putem străluci ca nişte lumini în lume, fără gălăgie sau neînţelegeri. Nimeni nu trebuie să dea greş; deoarece cu fiecare este Cineva care este înţelept în sfat, minunat în acţiune şi puternic pentru a-şi duce la îndeplinire planurile. El lucrează prin instrumentele Sale, văzute şi nevăzute, umane şi divine. Această lucrare este una grandioasă şi va fi dusă mai departe spre slava lui Dumnezeu, dacă toţi aceia care au legătură cu ea vor face ca faptele lor să corespundă cu mărturisirea lor de credinţă. Curăţia gândirii trebuie considerată indispensabilă lucrării de a-i influenţa pe alţii. Sufletul trebuie să fie înconjurat de o atmosferă curată, sfântă, o atmosferă ce va tinde să impulsioneze viaţa spirituală a tuturor celor care o respiră.
Domnul Isus este onorat sau dezonorat prin cuvintele sau comportamentul acelora ce spun că sunt urmaşii Lui. Inima trebuie păstrată curată şi sfântă, căci din ea ies izvoarele vieţii. Dacă inima este curăţită prin ascultarea de adevăr, atunci nu va exista nicio preferinţă egoistă, nu vor exista motive corupte. Nu va exista părtinire şi nici ipocrizie. (…)
În situaţia prezentă a societăţii, cu decăderea morală nu numai a tinerilor, ci şi a celor mai în vârstă şi cu experienţă, există marele pericol de a deveni neglijenţi şi a le acorda atenţie specială favoriţilor, generând astfel invidie, gelozie şi bănuieli negative. Puţini însă îşi dau seama că ei îndepărtează Duhul lui Dumnezeu cu gândurile şi sentimentele lor egoiste, cu vorbirea lor nesăbuită şi superficială. Dacă harul lui Hristos a fost plantat în inimile lor şi şi-a întins rădăcinile adânc, într-un pământ bun, atunci ei vor aduce roade de un caracter cu totul diferit. (…) Puterea convingătoare a lui Dumnezeu de una singură este suficientă pentru a fixa principii curate în inimă, astfel încât cel rău să nu găsească nimic ca să atace. (…) Curăţia în vorbire şi adevărata amabilitate creştină ar trebui în mod constant puse în practică. (Letter 74,1896)