O călătorie inevitabilă

Devoțional femei 18 octombrie 2017

Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.(1 Timotei 6:7)

Una dintre cele mai interesante descoperiri făcute de excavările realizate în 1998 în cimitirul din epoca de bronz, situat în Pella, capitala Regatului Macedonean din timpul lui Alexandru cel Mare, este cea a unui războinic din secolul al VI-lea î.Hr. Acest personaj avea în mormântul său o comoară funerară care includea „o cască de bronz, o placă de aur, arme şi bijuterii” (Istorie şi viaţă [ianuarie 2011], p. 14).

Totul părea să indice că acest războinic necunoscut avea de gând se continue să se lupte împotriva duşmanilor acolo „dedesubt”. Astfel de concepţii existau şi în Orient. De exemplu, dinastia imperială Han, care a guvernat timp de aproximativ patru sute de ani, îşi îngropa membrii familiei însoţiţi de ornamente decorate în piatră de jad şi cu o armată de figurine de lut întruchipând oameni, pentru a-i apăra de furioşii duşmani tereştri: domnia lui Nanyue. Potrivit lor, jadul era elementul care îi proteja de atacurile demonilor şi îi împiedica pe aceştiasă rămână lângă corpurile lor.

Ceea ce este sigur este că aceşti războinici din afara mormântului nu se mai luptau împotriva acestor oameni după moartea lor, iar ornamentele nu le mai slujeau la nimic. De fapt, aceasta nu a servit la nimic altceva decât la alimentarea lacomilor hoţi de morminte şi la decorarea muzeelor noastre. Şi, bineînţeles, niciunul dintre ei nu ştie ce s-a întâmplat.

Biblia spune că „cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic[…], fiindcă până şi pomenirea li se uită” (Eclesiastul 9:5). Când oamenii mor, „şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare” (Eclesiastul 9:6). Ceea ce luptătorii greci şi chinezi nu ştiau este că la moartea lor, chiar în acea zi, „le pier şi planurile” (Psalmii 146:4).

Morţii nu mai ies, nu se mai luptă, nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă aici pe pământ. Pentru a ieşi victorios din moarte, nu trebuie să te înconjori de un arsenal funerar costisitor. Este de ajuns să-ţi dai viaţa ta Domnului vieţii, singurului personaj care are nemurirea, Isus Hristos.

#siguranţăînIsus #Isusaînvinsmoartea

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro