Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. – 2 Corinteni 5:14-15
Istoria creştinismului a fost iluminată de misionari bravi ca David Livingstone (1813–1873), care a purtat torţa Evangheliei în cele mai îndepărtate locuri de pe continentul african. El a ajuns în Cape Town în 1841 şi la scurtă vreme după aceea a început să meargă înspre nord pentru a duce Evanghelia prin „agenţi nativi”. Trei ani mai târziu, el a fost atacat şi rănit de un leu. Dar nu a renunţat!
În 2 ianuarie 1845, Livingstone s-a căsătorit cu cea mai mare fiică a lui Robert Moffat, Mary, care l-a însoţit în multe din călătoriile lui, până la moartea ei, în 1862. Dar, aşa cum spunea şi George A. Shepperson, „angajamentul lui faţă de Africa era atât de dârz, încât îndatoririle lui de soţ şi tată au căzut pe locul doi”.
Slujind în Africa mai mult de 30 de ani, Livingstone a murit din cauza malariei şi a dizenteriei pe 1 mai 1873 (nu pe 4 mai), în sud-estul lacului Bangweulu (astăzi în Zambia). Însoţitorii lui loiali, Chuma şi Susi, i-au scos inima şi au îngropat-o sub un copac, aproape de locul în care a murit, şi apoi trupul l-au dus până în Bagamoyo (Tanzania modernă), de unde a fost transportat la Londra şi în cele din urmă a fost îngropat la Westminster Abbey. Dar inima lui a rămas acolo unde a fost întotdeauna – în Africa!
Livingstone nu a avut un succes atât de mare în a genera convertiri directe cât a avut în a explora câmpurile misionare şi a semăna sămânţa Evangheliei pentru ca mai apoi alţi misionari să secere. El declara: „Deşi văd rezultate puţine, viitorii misionari vor vedea convertiri după fiecare predică. Fie ca ei să nu îi uite pe pionierii care au lucrat în mare întuneric, cu doar câteva raze care să îi înveselească, în afară de cele care se revarsă din credinţa în preţioasele făgăduinţe ale Cuvântului lui Dumnezeu.”
A regretat el toţi anii în care a slujit în Africa? Nicidecum. El a răspuns vitejeşte: „Oamenii vorbesc de sacrificiile pe care le-am făcut petrecând atât de mult timp din viaţa mea în Africa. Poate să fie numit sacrificiu ceea ce doar am returnat ca parte din marea datorie pe care o am faţă de Dumnezeu, datorie pe care nu o voi putea plăti niciodată?” Dacă Hristos S-a sacrificat pe Sine atât de mult pentru noi, noi de ce nu ne putem sacrifica în locurile în care este cea mai mare nevoie?”