Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. (Ioan 13:34)
Isus spune: „lubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu!” Iubirea nu oste doar un impuls, o emoţie trecătoare, dependentă de împrejurări; este un principiu viu, o putere permanentă. Sufletul este hrănit de izvorul iubirii curate ce curge din inima lui Hristos asemenea izvorului unei fântâni ce nu seacă niciodată. O, cât de înviorată este inima, cât de înnobilate sunt motivele ei, cât de profunde devin înclinaţiile minţii prin această comuniune! Sub călăuzirea şi disciplina Duhului Sfânt, copiii lui Dumnezeu se iubesc unii pe alţii în mod real, sincer, natural – „fără părtinire, nefăţarnic” (Iacov 3:17). Şi aceasta, pentru că inima lor este îndrăgostită de Isus. Afecţiunea noastră unii faţă de alţii izvorăşte din relaţia noastră comună cu Dumnezeu. Suntem o familie, ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El pe noi. Atunci când este comparată cu această iubire adevărată, sfinţită şi disciplinată, curtoazia superficială a lumii, expresia lipsită de sens a unei prietenii exuberante, este ca pleava faţă de grâu. (Letter 63,1896)
A iubi aşa cum iubeşte Isus înseamnă a manifesta altruismul oricând şi oriunde, prin cuvinte amabile şi priviri plăcute. (…) Iubirea autentică este un atribut preţios de origine cerească, a cărui mireasmă se amplifică pe măsură ce este împărtăşit cu alţii. (…)
Iubirea Domnului Hristos este profundă şi arzătoare, curgând asemenea unui izvor imposibil de stăpânit către toţi cei ce o acceptă. În iubirea Sa nu este egoism. Dacă această iubire de origine cerească este un principiu permanent în inimă, ea se va manifesta nu numai faţă de cei care ne sunt dragi, ci faţă de toţi cei cu care intrăm în contact. Ea ne va împinge să facem mici acte de amabilitate, concesii, acte de bunătate şi să rostim cuvinte blânde, adevărate şi încurajatoare. Ea ne va face să ne arătăm compasiunea faţă de persoanele ale căror inimi flămânzesc după compasiune. (Manuscript 17, 1899)