O ninsoare… cu fulgere

Devoțional zilnic

Am resimțit, cu toții, indiferent de zona în care locuim, cel mai rece 1 Martie din ultimii 20 ani.
Chiar dacă dl. Celsius, la început de primăvară, a fost foarte zgârcit, un fenomen deosebit de rar s-a petrecut la Constanta.

A nins cu… descărcări electrice!

Da!

Cu alte cuvinte au fost Nori Cumulonimbus, specifici sezonului cald numai că aversele au fost sub formă de… fulgi.

Un paradox!

Pentru mine personal, iarna aceasta a fost o lungă așteptare, amplificată de nerăbdarea fetelor de a se juca cu zăpadă, poate și de prognozele optimiste transmise de învățații vremii pe toate canalele (vezi iarna secolului).

Răspunsul, până la urmă, a venit.

Avem în sfârșit zăpadă și ne bucurăm de ea… poate mai mult copiii de cât noi, adulții.

Mă gândesc, în dreptul meu, cât de nerăbdător sunt în așteptarea întâlnirii cu Tatăl Ceresc?

Anii trec unul după altul iar privirea mea este tot mai preocupată de ce se întâmplă aici jos, pe Pământ.

Deși iarna a venit când nimeni nu se mai aștepta, Dumnezeu ne-a oferit un spectacol prin bogăția de fenomene: ninsoare cu fulgere și tunete, viscol, ger, chiciură…, chiar și polei.

Prin spectacolul oferit, Dumnezeu ne-a transmis următoarele gânduri:

1. Este nevoie de perseverernță pentru a realiza lucruri deosebite, trainice.

2. Frumusețea adevărată trebuie căutată, observată.

3. Dumnezeu se ține de cuvânt și cu siguranță că vine, oferind întregii lumii un spectacol gradios (În așteptarea Mirelui, Matei 25:1-13).

Descoperă-L astăzi, pe Dumnezeu, chiar și în cele mai simple lucruri!

P.S. Descrierea fenomenului:

„Așezonarea” descărcărilor electrice cu ninsorile viscolite de la Constanța în cursul dimineții de 28.02.2018.

Pentru cei interesați accesati site-ul www.meteomoldova.ro

Ovidiu Pascu, Director Exploratori, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit