O responsabilitate uriașă

Devoțional zilnice 21 septembrie 2018

Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, ca să meargă şi ziua, şi noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii. – Exodul 13:21,22

Cu câţiva ani în urmă, mi-a fost încredinţată responsabilitatea unei cariere. Când am început să deţin acea poziţie mi-am recunoscut incapacitatea, in-eficienţa şi lipsa de cunoştinţe în privinţa lucrării pe care o aveam de făcut, în ciuda disponibilităţii mele. Aşadar, cu umilinţă, am mers în apartamentul meu, m-am aşezat pe genunchi şi am plecat capul înaintea Tatălui meu ceresc. Mi-am predat Domnului viaţa şi voinţa, mi-am consacrat din nou viaţa Lui şi I-am cerut călăuzirea în lucrarea pe care o aveam de făcut. Treptat, sarcinile de lucru îmi deveneau mai clare şi am dezvoltat un program de lucru. M-am bucurat pe deplin de timpul petrecut în acea funcţie şi am văzut mâna lui Dumnezeu la lucru în dezvoltarea, maturitatea şi rezultatele eforturilor noastre.

A fost o responsabilitate uriaşă pe care nu o voi putea uita niciodată, nici chiar dacă aş vrea, deoarece încă văd roadele dedicării şi ale muncii, roade pentru care am cerut ajutor Domnului şi călăuzirea Lui în fiecare zi.

Unele sarcini de lucru sunt mai grele decât altele, iar altele ni se pot părea prea grele până să ne dăm seama că avem cunoştinţele şi capacitatea de a le rezolva. Alte sarcini ne pot face să ne simţim împovăraţi şi nu ne putem găsi liniştea decât atunci când le punem la picioarele crucii şi cerem călăuzirea lui Dumnezeu. Este uşor să te laşi purtat de valul egoismului când simţi că te descurci; dar atunci când rămânem credincioşi şi stăm la picioarele lui Isus, se creează un echilibru în responsabilităţile noastre. Implicarea Domnului ne dă satisfacţie şi putem fi siguri că roadele muncii noastre sunt în grija Sa.

În responsabilităţile noastre poate apărea şi presiunea, atunci când suntem conştienţi de comentariile şi acţiunile celorlalţi cu privire la munca noastră şi ne trezim prinşi în dorinţa noastră de a-i mulţumi pe alţii. În aceste momente, putem uita de educaţia şi de capacităţile noastre şi ne putem simţi copleşiţi. Concentrarea noastră pe ceea ce ne dorim să realizăm şi relaţia noastră cu Domnul sunt foarte importante şi ar trebui să fie în centrul scopurilor noastre. Tatăl nostru ceresc ne dă ocazia de a avea şi de a împărţi responsabilităţi. Mă rog ca Dumnezeu să ne ofere înţelepciunea de a veni la El atunci când ne confruntăm cu responsabilităţi uriaşe.

Elizabeth Ida Cain

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro