Pacea lui Dumnezeu păzește inima nouă

Devoțional zilnic 8 aprilie 2018

Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:7)

Când îl primim pe Hristos ca oaspete permanent în suflet, pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, ne va păzi inimile şi minţile în Hristos Isus. Viaţa de pe pământ a Mântuitorului, deşi a fost marcată în permanenţă de lupte, a fost o viaţă de pace. Cu toate că vrăjmaşi furioşi îl urmăreau continuu, El zicea: „Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-l este plăcut” (Ioan 8:29). Nicio furtună a mâniei omeneşti sau satanice nu putea să tulbure liniştea acelei desăvârşite comuniuni cu Dumnezeu. Iar El ne spune: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27). „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29). „Purtaţi împreună cu Mine jugul slujirii pentru slava lui Dumnezeu şi pentru înălţarea omenirii, şi veţi vedea că jugul este uşor şi povara nu este grea!” (…)

Fericirea ale cărei izvoare sunt pământeşti este la fel de schimbătoare ca împrejurările schimbătoare care îi dau naştere; dar pacea lui Isus este o pace constantă şi permanentă. Ea nu depinde de vreo împrejurare a vieţii, de mulţimea bunurilor pământeşti sau de numărul de prieteni de pe acest pământ. Hristos este izvorul de apă vie, şi fericirea izvorâtă din El nu va pieri niciodată. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 15-16)

Experienţa fiecărui om mărturiseşte în favoarea adevărului cuvintelor Scripturii: „«Cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti. (…) Cei răi n-au pace», zice Dumnezeul meu” (lsaia 57:20,21). Păcatul ne-a distrus pacea. Cât timp eul este nesupus, nu putem găsi odihnă. Patimile cele mai mari ale inimii nu pot fi stăpânite de nicio putere omenească. În privinţa aceasta, suntem la fel de fără putere ca ucenicii, care nu erau în stare să liniştească furtuna ce urla. Dar Acela care a liniştit valurile Mării Galileei prin cuvântul Său are un cuvânt aducător de pace pentru orice om. Oricât de grozavă va fi furtuna, aceia care se îndreaptă spre Isus (…) vor fi eliberaţi. Harul Lui, care împacă sufletul cu Dumnezeu, linişteşte frământarea patimilor omeneşti, şi în iubirea Lui inima găseşte odihnă. (Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 336)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro