Îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: „… Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” – Apocalipsa 3:14,15
Vă mai aduceţi aminte de iernile reci din aşa-numitele vremuri de altădată de la fermă, când nu era electricitate şi încălzire centrală? Plita pe care se gătea dădea căldură în timpul zilei, iar noaptea se foloseau cărămizi fierbinţi pentru a încălzi paturile reci. Iarna trecută am pus pe mine mai multe straturi de îmbrăcăminte în casă fiind, atunci când temperatura a scăzut sub zero grade mai multe zile şi nopţi. Temperaturile înregistrate în zona noastră au arătat că treceam prin cea de-a zecea cea mai rece iarnă înregistrată până atunci. Zăpada căzută o făcea să pară şi mai rece. Brrr! Melancolia de iarnă se instalase înainte ca eu să-mi dau seama ce se întâmpla. Zăpada care strălucea era frumoasă, în special când mă uitam pe fereastră şi vedeam coniferele încărcate de alb şi o frumoasă pasăre roşie aşezată pe o creangă. Natura creată de Dumnezeu este uimitoare, dar toată această frumuseţe nu era de ajuns pentru a mulţumi starea mea de spirit plictisită. Nici chiar atelierul meu, încărcat cu proiecte de iarnă neterminate, nu-mi mai stârnea interesul. Patul călduros părea să fie singurul lucru care mă consola.
În ziua aceea în care eram vulnerabilă în faţa urgiei iernii am primit un număr al revistei Missouri Conservationist. Revista avea întotdeauna un desen inspirat din natură. Nici ediţia din luna ianuarie nu făcea excepţie. Am dat repede de desen şi am început să râd cu gura până la urechi, deoarece m-am regăsit pe mine însămi în situaţia hilară de acolo. Era o imagine cu doi iepuri. Unul stătea la uşa dormitorului, iar celălalt zăcea în pat cu o faţă care părea să spună „nu mă deranja până la primăvară”. Pe imagine scria: „Iepurii nu hibernează. Eşti leneş!” Am chicotit amuzată, deoarece situaţia iepurilor corespundea cu dilema mea şi acest lucru m-a alertat asupra faptului că mă îndreptam spre o hibernare.
Vi se pare o prostie? Da, dar când am reformulat cuvintele de pe imagine, am revenit cu picioarele pe pământ: „Oamenii nu hibernează. Dorinţele tale sunt reminiscenţe ale Laodiceei.” La vremea aceea, biserica mea studia cartea Apocalipsa la întâlnirea noastră de rugăciune de la jumătatea săptămânii. Mentalitatea laodiceeană, o boală a bisericii, vrea ca totul să fie confortabil şi sigur. Dar această stare de căldicel poate fi depăşită.
O relaţie personală cu Isus, care stă la uşa inimii şi bate, este soluţia. Să deschidem uşa şi să-L lăsăm să intre. Isus ne va vindeca de toate bolile noastre, dacă îi cerem acest lucru cu credinţă.
Retha McCarty