„Partea cea bună, care nu i se va lua.” În detenţie, creștinii chinezi memorează Biblia

„Ei nu-ţi pot lua ceea ce ai ascuns în inima ta” – a fost răspunsul pe care o creștină din China i l-a dat unui pastor american surprins să vadă că știa pe de rost capitolul din Biblie studiat la o întâlnire secretă a liderilor creștini.

Într-o predică recentă, Wayne Cordeiro, pastorul bisericii New Hope Christian Fellowship, din Honolulu, Hawaii, a povestit experienţa trăită în China, acolo unde a mers pentru o sesiune de instruire a liderilor creștini. Cordeiro a avut ocazia să compare creștinismul din ţara sa cu cel care este sub atacul continuu al autorităţilor comuniste, iar diferenţele i s-au părut de-a dreptul impresionante.

La sesiunea de instruire pe care a condus-o în China, liderii creștini din Huan au ajuns după 13 ore de călătorie cu trenul, conștienţi că, dacă vor fi descoperiţi, riscă 3 ani de închisoare. De fapt, 18 din cei 22 de participanţi deja trecuseră prin închisoare, iar acesta era motivul pentru care știau pe dinafară pasaje lungi din Scriptură. Așa cum i-a povestit o doamnă, în detenţie ai foarte mult timp. Nu și posibilitatea de a citi Scriptura în voie, dar creștinii ajung în detenţie pregătiţi: au cu ei foi de hârtie pe care au notat cât de multe pasaje din Biblie a fost posibil, iar odată închiși, se străduiesc să memoreze totul în cel mai scurt timp posibil, așa încât textul să rămână gravat în memorie, chiar dacă foile le vor fi confiscate.

În China, reprimarea libertăţii religioase a înregistrat cote tot mai alarmante în ultimele luni, creștinii confruntându-se cu detenţia, maltratarea, confiscarea Bibliilor și demolarea bisericilor, precum și cu interdicţia de a le oferi educaţie religioasă propriilor copii.

Anul trecut, China a interzis vânzarea online de Biblii, acestea fiind disponibile doar în magazinele bisericilor care sunt permise de stat. Ceea ce nu înseamnă că membrii bisericilor controlate de stat nu sunt expuși discriminării și persecuţiei, de care au parte din plin membrii bisericilor clandestine.

După cele 3 zile de instruire, un bărbat l-a întrebat pe Cordeiro dacă ar fi de acord să se roage pentru ca, într-o zi, și creștinii din China să poată fi asemenea celor din SUA. Deși, cel mai probabil, bărbatul se referea la libertate, un dar preţios pentru orice creștin, pastorul i-a explicat de ce i-ar fi imposibil să facă o astfel de rugăciune.

„Voi mergeţi cu trenul 13 ore pentru a ajunge la o astfel de întâlnire. În ţara mea, dacă au de condus mai mult de o oră, oamenii nu vor mai dori să vină. Aţi stat 3 zile pe o podea de lemn. În ţara mea, dacă trebuie să stea mai mult de 40 de minute, oamenii pleacă, iar dacă nu au aer condiţionat și scaune tapiţate, nu se mai întorc”, a explicat Cordeiro, amintind și că, deși o familie de americani are, în medie, două Biblii, acestea sunt destul de puţin citite și chiar și mai rar se întâmplă ca oamenii să memoreze pasaje din ele.

„Nu mă voi ruga să deveniţi ca noi, ci mă voi ruga să devenim noi ca voi”, a concluzionat pastorul.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro