Pavel a orbit ca să-L vadă pe Hristos

Devoțional zilnic 31 martie 2018

Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus care ţi s-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.” (Faptele apostolilor 9:17)

În şcolile militare ale Egiptului, Moise a fost învăţat legea forţei, şi această învăţătură s-a imprimat atât de mult în caracterul său, încât a fost nevoie de patruzeci de ani… ca să-l pregătească pentru a conduce poporul Israel prin legea dragostei. Aceeaşi lecţie trebuia să o înveţe şi Pavel.

La porţile Damascului, viziunea Celui Răstignit i-a schimbat tot cursul vieţii. Prigonitorul a devenit un ucenic, învăţătorul, un elev. Zilele de întuneric, petrecute în singurătate în Damasc, au fost, în experienţa sa, ca nişte ani. Scripturile Vechiului Testament, pe care le avea în memorie, au fost studiul său şi Hristos a fost învăţătorul său. Singurătatea naturii a fost pentru el o şcoală. A plecat în pustiul Arabiei, ca să cerceteze acolo Scriptura şi să înveţe despre Dumnezeu. El şi-a golit sufletul de prejudecăţile şi de tradiţiile care îi modelaseră viaţa şi a primit învăţătură de la Izvorul adevărului.

Viaţa sa de mai târziu a fost inspirată de un singur principiu: cel al sacrificiului de sine, al slujirii din iubire. „Eu sunt dator”, a spus el, „şi grecilor şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi.”

Deşi avea daruri intelectuale superioare, viaţa lui Pavel a manifestat puterea unei înţelepciuni rare. Principii de cea mai profundă importanţă, principii pe care cele mai mari minţi ale timpului său nu le cunoşteau, sunt desfăşurate în învăţăturile sale şi exemplificate în viaţa sa. El avea cea mai mare şi cea mai înaltă dintre toate înţelepciunile, aceea care dă inimii agerime, înţelegere şi compasiune, care-l aduce pe om în legătură cu oamenii, făcându-l în stare să trezească în ei o natură mai bună şi să le inspire o viaţă mai înaltă. (…)

„Când suntem ocăriţi”, spunea el, „binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Timotei 4:7). (Educaţie, p. 58-60)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro