Păzirea inimii – esențială pentru creșterea în har

Devoțional zilnic 3 aprilie 2018

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbele 4:23)

Păzirea cu grijă a inimii este esenţială pentru o creştere sănătoasă în har. Inima, în starea ei naturală, este sediul gândurilor necurate şi al pasiunilor păcătoase. Atunci când l-o supunem lui Hristos, Duhul Sfânt trebuie să o curăţească de orice necurăţie. Acest lucru nu poate fi făcut fără consimţământul persoanei în cauză.

După ce inima a fost curăţită, este de datoria creştinului să o păstreze curată. Mulţi par să creadă că religia lui Hristos nu cere abandonarea păcatelor zilnice, ruperea şi eliberarea de obiceiurile şi practicile ce au ţinut sufletul înrobit. Ei renunţă la unele lucruri pentru care conştiinţa îi condamnă, dar nu ajung să îl reprezinte pe Hristos în viaţa lor zilnică. Nu aduc asemănarea cu Hristos în căminul lor. Nu acordă o atenţie deosebită cuvintelor pe care aleg să le folosească. Prea adesea rostesc cuvinte aspre, lipsite de răbdare, cuvinte care stârnesc cele mai rele patimi ale inimii omeneşti. Aceştia au nevoie de prezenţa continuă a lui Hristos în sufletul lor. Numai prin puterea Sa pot să-şi ţină sub control cuvintele şi acţiunile. In lucrarea de păzire a inimii, trebuie să ne rugăm mereu, să înălţăm neobosit la tronul harului cererile noastre de ajutor. Cei ce poartă numele de creştin trebuie să vină la Dumnezeu în umilinţă şi sinceritate, cerând ajutor. Mântuitorul ne-a spus să ne rugăm neîncetat. Creştinul nu poate sta permanent pe genunchi în rugăciune, dar gândurile şi dorinţele lui pot fi întotdeauna îndreptate în sus. Dacă am vorbi mai puţin şi ne-am ruga mai mult, atunci încrederea noastră în noi înşine ar dispărea. (Youth’s Instructor, 5 martie 1903)

Sentimentele voastre trebuie să fie concentrate asupra lui Dumnezeu. Meditaţi la măreţia Lui, mila Lui şi perfecţiunea Lui! Lăsaţi ca bunătatea, iubirea şi desăvârşirea caracterului Său să vă captiveze inima! (Review and Herald, 29 martie 1870)

Mântuitorului lumii îi place când copiii şi tinerii îşi consacră inima Lui. (Youth’s Instructor, 10 august 1893)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro