Perseverența

Devoțional zilnic 23 mai 2019

Și El mi-a zis: “Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Corinteni 12:9

Perseverenţa este definită ca fiind abilitatea de a rămâne constant scopului propus în ciuda obstacolelor, deznădejdii sau descurajării. Rămas orfan de mama încă din copilărie, Abraham Lincoln a beneficiat de o educaţie precară. Aceste obstacole nu l-au împiedicat să ajungă un bun avocat, iar în 1843 a candidat pentru un loc de deputat în Congresul American, fiind însă înfrânt. Un an mai târziu, după o nouă încercare, a suferit o nouă înfrângere. Abia trei ani mai târziu, candidează din nou şi reuşeşte. În 1855 candidează pentru Senat, dar suferă alte două înfrângeri. La 6 noiembrie 1860, Lincoln a fost ales al 16-lea președinte al Statelor Unite, iar mulţi istorici îl consideră ca fiind cel mai bun preşedinte pe care l-a avut SUA vreodată. Întrebat care este secretul perseverenţei sale, Abraham Lincoln răspunde: “Fără Dumnezeu nu pot reuşi, cu ajutorul Lui nu pot da greş.” Totodată, el afirmă că:” Nu mă interesează dacă Dumnezeu este de partea noastră. Principala mea grijă este ca noi să fim de partea Lui, deoarece Dumnezeu are întotdeauna dreptate.”

Secretul lui Lincoln poate fi şi al tău. Eşti gata să Îi slujeşti astăzi?

Andrada Sîngeorzan, Intructor exploratori, Tr.Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro